Când trebuie să mergi cu copilul la oftalmopediatru?

Consultul oftalmologic la copil este extrem de important şi poate scoate în lumină probleme grave care-i pun în pericol sănătatea oculară.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Când trebuie să mergi cu copilul la oftalmopediatru?

Consultul oftalmologic la copil este extrem de important şi poate scoate în lumină probleme grave care-i pun în pericol sănătatea oculară.

Care sunt semnele şi simptomele ce ar trebui să alarmeze părinţii? Care sunt situaţiile particulare de care mama sau tatăl ar trebui să ţină cont? Aflăm mai jos.

Semne şi simptome care trădează necesitatea unui control oftalmopediatric

Vizita la medicul oftalmopediatru se impune atunci când:

  • Copilul acuză dureri de cap şi/sau vedere dublă,
  • Apropie mult obiectele, jucăriile de ochi,
  • Părintele observă o poziţie anormală a capului,
  • Copilul se împiedică des,
  • Un ochi „fuge” sau au loc anumite mişcări nefireşti ale ochilor,
  • Ochiul este roşu şi cel mic clipeşte foarte des,
  • Copilul nu se poate concentra la şcoală, este nervos şi irascibil,
  • Nu suportă lumina (fotofobie).

Sunt însă şi anumite situaţii particulare sau chiar factori de risc la care părinţii trebuie să fie atenţi.

De exemplu, dacă în familie există purtători de ochelari permanenţi, cu sau fără istoric de strabism, dacă există cazuri de ambliopie (ochi leneş), atunci copilul trebuie examinat la vârste cuprinse între 9 şi 12 luni.

De asemenea, copiii născuţi prematur (înainte de 28 de săptămâni), cei care au o greutate la naştere sub 1,5 kg şi care au fost expuşi la oxigenoterapie sau cei cu un scor APGAR mic la naştere au risc de retinopatie de prematuritate. Aceştia trebuie să vină la control în primele luni de viaţă, cât mai repede posibil.

Nu în ultimul rând, copiii care provin din familii cu afecţiuni oftalmologie congenitale – retinita pigmentară, amauroza congenitală Leber – trebuie să ajungă la medicul oftalmopediatru în primele luni de viaţă.

Controlul oftalmopediatric de rutină poate să stabilească dacă copilul este în limite normale din punct de vedere oftalmologic şi nu trebuie omis de părinţi. Uneori, de la an la an, sunt copii care prezintă modificări clinice ce necesită urmărite în dinamică.

De ce trebuie efectuat consultul oftalmologic cu picături?

În timpul consultului oftalmologic, la copii şi tineri sub 30 de ani este indispensabilă ciclopegia – instilarea unor picături ce favorizează paralizia acomodaţiei pentru câteva ore/zile).

Aceasta e o metodă obiectivă de stabilire a dioptriilor reale ale pacientului. Dacă nu se pun aceste picături, dioptriile măsurate la un aparat special (auto-refractometru) pot fi false, în sensul unei măriri a dioptriilor în miopie (miopie falsă)  şi/sau a unei subestimări a hipermetropiei.

După instilarea picăturilor respective, pacientul va vedea în ceaţă câteva ore.

De asemenea, cicloplegia este utilizată pentru diagnosticul spasmului acomodativ, ocluzia farmacologică a ochiului neambliop, diagnosticul strabismului acomodativ, tratament adjuvant în prevenţia progresiei miopiei.

Atenţie! Fiind o etapă importantă de diagnostic şi tratament, cicloplegia este practicată doar de medicul oftalmolog, agenţii cicloplegici fiind adaptaţi în funcţie de vârsta şi particularităţile pacientului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân