Testul care îţi spune rapid dacă ai cancer

Nu-l putem birui, leacul încă este în cercetări - oficial, căci neoficial o sumedenie de guri rele spun că a fost descoperit deja dar este păstrat secret. Dar iată că ne apropiem tot mai tare de momentul în care îl vom diagnostica repede-repede, fără să mai avem de-a face cu erori medicale sau cu stadii avansate ale maladiei. Britanicii sunt destul de siguri că vor pune lumii întregi la dispoziţie, în curând, testul care, în câteva ore, va spune dacă şi ce fel de cancer avem. Intrăm îndată în detalii.
  • Publicat:
Testul care îţi spune rapid dacă ai cancer

Nu-l putem birui, leacul încă este în cercetări – oficial, căci neoficial o sumedenie de guri rele spun că a fost descoperit deja dar este păstrat secret. Dar iată că ne apropiem tot mai tare de momentul în care îl vom diagnostica repede-repede, fără să mai avem de-a face cu erori medicale sau cu stadii avansate ale maladiei. Britanicii sunt destul de siguri că vor pune lumii întregi la dispoziţie, în curând, testul care, în câteva ore, va spune dacă şi ce fel de cancer avem. Intrăm îndată în detalii.

Cancerul ar putea fi diagnosticat în doar câteva ore prin intermediul unui nou test dezvoltat de cercetătorii britanici, ceea ce ar însemna un tratament mai eficace pentru pacienţi. Acesta le-ar putea indica medicilor tipul de cancer de care suferă pacienţii, astfel încât tratamentul să poată fi stabilit imediat.

Dezvoltarea tehnologiei înseamnă că probele nu mai trebuie trimise pentru a fi evaluate de specialişti. Folosind imagistica prin spectrometrie de masă, experţii pot procesa probele prin intermediul unui computer, care va scana mii de componente chimice pentru a detecta prezenţa cancerului în organism.

Computerul nu doar că stabileşte diagnosticul, dar poate stabili şi despre ce tip de cancer este vorba, astfel încât medicii să poată oferi cel mai bun tratament.

„Această tehnologie poate schimba paradigna fundamentală a histologiei”, a spus Zoltan Takats, de la Imperial College din Londra. „În loc să definim tipurile de ţesut prin structură, le putem defini prin compoziţia chimică”, a completat acesta.

Mulţi ani, oamenii de ştiinţă au sugerat folosirea spectrometriei pentru a identifica tipurile de ţesut, dar, până în prezent, nici o metodă nu a fost dezvoltată pentru a le permite să facă acest lucru. Se consideră că această tehologie ar putea contribui la crearea unei noi perspective asupra biologiei cancerului şi ar putea fi folosită în dezvoltarea unor medicamente noi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”