Femeile care se epilează în zona inghinală, predispuse la dureri cronice

Epilarea părului pubian, fie că este cu lama sau cu ceară, poate duce la consecinţe în zona intimă.
  • Publicat:
Femeile care se epilează în zona inghinală, predispuse la dureri cronice
FOTO: 123rf.com / Femeile care se epilează în zona inghinală, predispuse la dureri cronice

Femeile care îşi epilează complet părul pubian cu lama sau cu ceară au şanse mai mari să sufere de dureri în zona genitală, arată oamenii de ştiinţă. De asemenea, faptul că purtăm pantaloni strâmţi poate creşte riscul apariţiei vulvodiniei, o durere cronică inexplicabilă care apare în zona care înconjoară deschiderea vaginului.

Experţii sugerează că lipsa părului pubian şi expunerea pielii la frecare poate duce la complicaţii. Femeile poartă tot mai des haine strâmte, iar astfel dezvoltă infecţii şi bacterii vaginale care se află în strânsă legătură cu aceste dureri.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Boston au realizat studii la care au luat parte 434 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Aproximativ jumătate dintre ele sufereau de dureri în zona vulvei şi toate au fost întrebate despre hainele pe care le poartă şi obiceiurile pe care le au în rutina de îngrijire. Femeile care şi-au îndepărtat tot părul din zona genitală aveau şanse cu 74% să sufere de vulvodinie spre deosebire de cele care se epilau doar pe linia bikinilor. Mai mult, purtarea pantalonilor strâmţi mai mult de patru zile pe săptămână dublează riscul apariţiei acestei afecţiuni cronice.

Ce este vulvodinia?

Vulvodinia este o durere cronică de lungă durată care cauzează disconfort atât în interiorul, cât şi de-a lungul vulvei. Vulva este organul genital vizibil doar la exterior, inclusiv labiile şi clitorisul. Potrivit Asociaţiei Naţionale de Vulvodinie din Statele Unite, vulvodinia afectează 1 din 6 femei (16%) şi cauzează o senzaţie de arsură care se înrăutăţeşte la atingere sau atunci când se stă în şezut. Posibilele cauze declanşatoare ale durerii pot fi naşterea, intervenţiile chirurgicale sau infecţiile persistente. Afecţiunea nu se poate îmbunătăţi de la sine, iar tratamentul poate include pastile de durere, geluri, lubrifianţi sau fizioterapie. Vestea bună? Vulvodinia nu este contagioasă, nu este un semn al igienei necorespunzătoare şi nici nu are legătură cu cancerul.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”