Drama femeii cu barbă: suferă de o boală care afectează una din zece femei cu vârsta între 20 şi 40 de ani

O tânără de 24 de ani din New York se luptă de 8 ani cu părul facial şi cu greutatea excesivă, simptome cauzate de o tulburare hormonală de care suferă una din 10 femei.
25.04.2017

O tânără din New York se luptă de 8 ani cu părul facial şi cu greutatea excesivă, simptome cauzate de o tulburare hormonală de care suferă una din 10 femei: sindromul ovarului polichistic (SOP).

În ciuda comentariilor negative, femeia a renunţat să se mai radă pe faţă în ultima vreme, deoarece vrea să se simtă bine în pielea ei, să nu se mai ascundă şi, mai presus de toate, să atragă atenţia asupra acestei afecţiuni frecvente în rândul femeilor. 

Alma a fost diagnosticată cu SOP când avea 16 ani şi ani de-a rândul s-a bărbierit pe faţă pentru a-şi ascunde problema de sănătate. Acum, că nu mai face asta, ea spune că oamenii îi trimit tot felul de mesaje urâte. 

Galerie foto

vezi galeria
10 foto

Prietenul ei, cu care este împreună de 5 ani, este alături de ea şi spune că relaţia lor nu este afectată de acest aspect. 

Totuşi gura lumii o afectează destul de mult. „Mi s-a spus că sunt urâtă, că ar trebui să mă sinucid. Unii m-au poreclit Cancer”, spune Alma într-un interviu acordat cotidianului britanic DailyMail. 

„Oamenii vor tot timpul să-mi facă poze, râd de mine şi fac comentarii neplăcute la adresa aspectului meu, dar încerc să trec peste, sunt conştientă că agresiunile acestea reflectă frustrările acelor persoane”, a adăugat ea.

Prietenul Almei spune că barba nu o defineşte pe ea ca persoană. „Ceea ce contează e sufletul, nu aspectul”, spune el.

„Aş vrea să le transmit tuturor femeilor care suferă de această problemă de sănătate că e OK să te arăţi lumii aşa cum eşti, aşa cum te simţi bine, chiar dacă nu e considerat normal. Eu nu vreau să mă schimb doar de dragul lumii. Sunt fericită aşa cum sutn acum”, spune Alma.

Sindromul ovarelor polichistice este o afecţiune care determină creşterea anormală a nivelului de insulină, ceea ce duce la dereglări hormonale (exces de testosteron) ce au drept consecinţă luarea în greutate, menstruaţia dureroasă, oboseala, acneea, infertilitatea şi creşterea excesivă a părului de pe corp.

Sarea în exces te poate îngrăşa!
Sarea în exces te poate îngrăşa!
Cel mai nou articol Video:
Totul despre bypass gastric, operația care tratează obezitatea