Incontinenţa urinară, frecventă în rândul tinerelor care NU au născut

Incontinenţa urinară nu este o afecţiune specifică femeilor care au la activ cel puţin o naştere. Cercetări recente au demonstrat că femeile tinere, care nu a născut niciodată, au aceleaşi şanse să descopere că nu-şi mai pot reţine urina, în special dacă sunt active din punct de vedere sexual şi nu iau pilule contraceptive.
18.07.2012
Incontinenţa urinară, frecventă în rândul tinerelor care NU au născut

Incontinenţa urinară nu este o afecţiune specifică femeilor care au la activ cel puţin o naştere. Cercetări recente au demonstrat că femeile tinere, care nu a născut niciodată, au aceleaşi şanse să descopere că nu-şi mai pot reţine urina, în special dacă sunt active din punct de vedere sexual şi nu iau pilule contraceptive.

Oamenii de ştiinţă australieni au intervievat peste o mie de femei cu vârstele între 16 şi 30 de ani, care nu au fost niciodată însărcinate, cu privire la problemele de sănătate din sfera uro-genitală. Astfel, ei au descoperit că 12,6% dintre acestea au suferit ori încă suferă de incontineţă urinară.

Cu toate că mai multe studii au asociat, în trecut, sarcina cu un risc crescut de incontinenţă urinară, noile descoperiri sugerează că boala le afcetează în egală măsură pe femeile care nu au născut niciodată şi pe cele care sunt mame.

Potrivit noii cercetări, femeile active din punct de vedere sexual şi cele care nu iau pilule contraceptive sunt expuse celui mai  mare risc de incontinenţă urinară. Specialiştii nu au găsit, însă, nici o altă legătură între afecţiunea studiată şi alţi factori, precum indicele de masă corporală, vârstă şi un istoric bogat în infecţii urinare.

Femeile suferind de incontinenţă urinară acuză adesea sentimente de ruşine şi o permanentă teamă de situaţii jenante, rezultate ale manifestării bolii. O treime dintre femei au declarat că sunt nevoite să poarte tampoane absorbante, însă nu întotdeauna. Ele se tem  cel mai mult de mirosul pe care ar putea sa-l perceapă ceilalţi şi de faptul că urina ar putea fi vizibilă pe haine, în public. Ca urmare, experţii au tras concluzia că femeile suferind de incontinenţă urinară ar putea fi afectate şi psihic.

Citeşte şi: Incontinenta urinara survenita dupa nasterea naturala

E Toxina botulinică, tratament pentru incontinenţa urinară?

Exercitiile Kegel – cum le punem in practica?

Incontinenta urinara poate fi tratata usor

 

 

Elena Nistor

Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ... citește mai mult

Recomandare video
Un medic avertizează: și vegetarienii pot acumula grăsime în ficat