Lista de cumpărături: lucruri de bază pe care să le iei pentru bebe, înainte să naşti

Una dintre marile bătăi ale mămicilor este legată de obiectele necesare odată cu venirea pe lume a bebeluşului. Iată ce ai nevoie.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Lista de cumpărături: lucruri de bază pe care să le iei pentru bebe, înainte să naşti
Ela Crăciun / Lista de cumpărături: lucruri de bază pe care să le iei pentru bebe, înainte să naşti

O etapă extrem de importantă şi emoţionantă pentru orice femeie este aducerea pe lume a unui copil, iar pregătirile pentru marele moment dau, de cele mai multe ori, mari bătăi de cap viitorilor părinţi. După ce a lansat cartea 9 luni fără griji, în care le sare în ajutor tuturor femeilor însărcinate, unde le răspunde tuturor întrebărilor pe care şi le pot pune în perioada sarcinii, Ela Crăciun urmează să lanseze noua sa carte, 12 luni fără griji, considerată abecedarul mămicilor din România. De data aceasta, unul dintre subiecte gravitează în jurul obiectelor de bază pe care trebuie să le ai deja atunci când copilul vine pe lume.

“Ca orice viitoare mămică nerăbdătoare să vină cu bebeluşul acasă, la primul copil, acum 13 ani, aveam o listă de cumpărături lungă cât o zi de post. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Alesia, cu 7 ani în urmă. Mi-am cumpărat tot ce se putea şi aveam toată casă aglomerată cu lucruri pentru bebeluş de care nu aveam neapărat nevoie, dar le ţineam în casă pentru orice eventualitate sau cu lucruri despre care urma să aflu că sunt nu numai inutile, dar şi dăunătoare. Odată cu venirea pe lume a lui Nicholas, cel de-al treilea copil al meu, am înţeles că nu avem nevoie strictă doar de o parte din acestea”, explică vedeta.

Ce îţi trebuie pentru camera bebeluşului

  • pătuţ
  • comodă cu sertare
  • dulap de hăinuţe
  • saltea cocos + 2 huse
  • apărătorile de pătuţ
  • păturica de înfăşat x 2
  • păturici de tranziţie lovies 2
  • scutec de finet (10)
  • masă de schimbat scutecul
  • scutece nr 1 sau 2
  • videomonitor
  • termometru cameră

Ce trebuie să-şi cumpere mămica după naştere

  • centură postnatală pentru mămici
  • chilot postnatal
  • absorbante lohii
  • ceai pentru stimularea lactaţiei
  • sutiene de alăptare
  • lanonilă pentru sâni
  • pompă de sân

Ce trebuie să cumperi pentru baia bebeluşului

  • termometru
  • măsuţă de înfăşat cu cădiţă
  • prosop cu glugă
  • produse de îngrijire dermatocosmetice: şampon,  cremă pentru iritaţii
  • comprese sterile
  • ser fizilogic
  • baneocin
  • alcool sanitar 70%
  • pară de cauciuc pentru desfundat nasul bebeluşului
  • prosoape
  • forfecuţă de unghii pentru bebeluş
  • perie de păr moale pentru bebeluşi
  • detergent de rufe pentru bebeluşi
  • coş de rufe
  • spray de curăţat jucării/obiectele bebeluşului

Ce trebuie să cumperi pentru masa bebeluşului

  • 3 biberoane anticolici
  • 3 suzete ortodentice pentru 0-6 luni
  • suport pentru  biberoane
  • cântar pentru bebeluşi
  • soluţie pentru sterilizare
  • perie de spălat biberoane
  • lapte praf

Haine pe care să le cumperi, în funcţie de perioada în care se naşte

  • baveţele x 10
  • căciuliţe (una de bumbac, una mai groasă, dacă se naşte iarna)
  • costumaşe tip body x 10 (scurte sau întregi, în funcţie de perioadă)
  • costumaş pentru exterior (în perioada rece)

Accesorii de exterior pentru bebeluş

  • cărucior
  • scoică

Accesorii pentru joacă

  • salteluţă de activităţi
  • mingiuţă de activităţi
  • jucărie bobles
  • sound machine (se foloseşte doar când e treaz)
  • leagăn (se foloseşte doar când e treaz).
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”