Greşeli pe care părinţii le fac când vin cu bebeluşul acasă

Odată cu venirea pe lume a unui copil, părinţii fac destule greşeli care, mai târziu, afectează creşterea micuţului.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Greşeli pe care părinţii le fac când vin cu bebeluşul acasă
FOTO: 123rf.com / Greşeli pe care părinţii le fac când vin cu bebeluşul acasă

Bebeluşii nu vin cu un manual de instrucţiuni, iar atunci când sunt aduşi acasă, proaspeţii părinţi pot face greşeli care mai târziu pot afecta creşterea micuţului. De cele mai multe ori, aceste greşeli apar din lipsă de informaţie pe care părinţii ar trebui să o procure de la medici şi din documentaţia avizată. În noua sa carte, ”12 luni fără griji”, Ela Crăciun a discutat cu specialiştii din domeniul medical şi a făcut lista celor mai frecvente greşeli pe care le fac proaspeţii părinţi, odată ajunşi acasă cu cel mic.

„Imediat după naştere, bebeluşii au o perioadă în care se adaptează la viaţa extrauterină şi comportamentul lor diferă de zilele următoare când ajung acasă. Există şi siguranţa şi experienţa personalului medical în manevrarea lor; părinţii nu au aceeaşi experienţă, apare  frica şi astfel părinţilor le e teamă să-i schimbe şi să-i mişte şi atunci manevrele durează mai mult acasă. În primele săptămâni de viaţă nu le place sub nicio formă când îi manevrăm, le e rece când sunt schimbaţi şi atunci încep să fie agitaţi. În afară de asta, în primele săptămâni de viaţă au un confort pe burtică care îi lasă se se odihnească, după 2 săptămâni apare perioada de colici, agitaţie, plâns, nesomn şi atunci, automat, comportamentul lor se schimbă.

Din experienţa anilor în care am profesat, cea mai mare urgenţă a părinţilor e când copilul plânge şi atunci noi le explicăm părinţilor că în momentul în care plânge trebuie să rezolvăm problemele acasă. Nu este o urgenţă medicală.

Greşeala cea mai frecventă  pe care o fac mămicile este de a nu-i alimenta corect. La orice femeie care naşte durează câteva zile până când lactaţia se instalează corect şi până când copilul este mulţumit de ceea ce mănâncă şi spaţiază mesele în aşa fel încât şi mama să se odihnească şi lui să îi fie suficient. Lactaţia se instalează diferit de la femeie la femeie ţinând cont şi de partea genetică, de numărul de glande mamare, de cum se formează laptele şi de experienţa pe care am avut-o în maternitate. O femeie care stă cu copilul din prima zi, care naşte natural, care îşi ataşează copilul la sân, care are parte de o consiliere în alăptare corectă, are şanse mai mari să alăpteze şi are şanse mai mari ca a 3, a 4-a zi când ajunge acasă, lactaţia să fie în cantitate mai mare şi greşelile să fie mai mici”, a explicat Alina Ilici, Medic Primar Neonatolog.

Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Alimentele care s-ar putea scumpi în această iarnă. Seceta și energia scumpă afectează producția
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...