Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Bebeluşii care dorm cu animalele au risc mai scăzut de astm

Oamenii de ştiinţă au descoperit că bebeluşii care dorm în primele trei luni de viaţă cu animalele de companie au un risc mult mai mic de a dezvolta astm pe parcursul vieţii.

Rezultatele studiului au fost prezentate în cadrul Congresului Internaţional al Societăţii Europene pentru Afecţiuni Respiratorii, desfăşurat în Munchen, Germania.

Potrivit acestei cercetări, nou-născuţii expuşi la părul şi pielea de animale în primele luni de viaţă ar putea căpăta o anumită protecţie împotriva alergiilor şi a diverselor probleme respiratorii, printre care şi astmul.

Experimentul a inclus 3.000 de nou-născuţi, care au fost monitorizaţi până la vârsta de 10 ani. Dintre aceştia, peste 50% au dormit cu animalele de companie în primele 3 luni de viaţă. Astfel, savanţii au descoperit, la finalul studiului, că riscul de a face astm a fost cu 79% mai mic  în cazul acestor copii.

Explicaţia specialiştilor: pielea şi părul animalelor de companie este o sursă de microbi, iar dacă copiii sunt expuşi constant vor căpăta imunitate iar capacitatea organismului de a face faţă factorilor nocivi din mediu este mult mai crescută.

Astmul reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice în rândul copiilor şi se manifestă prin respiraţie şuierătoare (wheezing), senzaţie de sufocare şi presiune în zona pieptului, care afectează respiraţia.

Conform ultimelor statistici ale Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, 9% dintre copii şi 8% dintre adulţii care trăiesc în America suferă de astm.

În anul 2010, se estima că astmul va ajunge la o cifră de peste 1,8 milioane de cazuri anual, însă acest număr creşte de la an la an.

Sursa: medicalnewstoday.com

Citește și:
Iti poti controla astmul!
Pisicile alunga astmul si alergiile
Alergiile nu sunt incurabile, pot fi eliminate cu succes!


Exclusiv Online - 11.09.2014 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
Descoperire URIAŞĂ despre unul dintre cei mai mari FARAONI ai Egiptului Antic Descoperire URIAŞĂ despre unul dintre cei mai mari FARAONI ai Egiptului...
BĂTRÂNUL de 80 de ani care a UMILIT armata ungurilor. ''Pe unde mergea toţi picau'' BĂTRÂNUL de 80 de ani care a UMILIT armata ungurilor. ''Pe unde mergea...
Balanţă Balanţă 22 septembrie - 22 octombrie

În plan sentimental relaţia dumneavoastră capătă noi dimensiuni prin care puteţi întrevedea deja perspective promiţătoare către viitor. Perioada este propice reuşitelor în carieră, dar rezervă...citește mai departe

×

Zf.ro
Schimbări majore în piaţa muncii. Tehnologia care revoluţionează viaţa corporatiştilor Schimbări majore în piaţa muncii. Tehnologia...
Secretul succesului în afaceri: Cum poţi...
SECRETUL în business. Primul lucru la care...
BusinessMagazin.ro
De ce apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari farse din istoria modernă, lucru valabil şi pentru România De ce apa îmbuteliată este una dintre...
ANAF face angajări. Vezi ce posturi scoate...
Mediafax.ro
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili....
Gestul surprinzător făcut de doi instalatori...
Mişcare neaşteptată a celor care militează...
Gandul.info
Surpriza de care a avut parte un actor pentru adulţi când partenera lui s-a dezbrăcat. Poliţia a intrat pe fir / „Playboy nu ar accepta aşa ceva” Surpriza de care a avut parte un actor pentru...
Profesorul a observat că această elevă...
Blonda sexy se relaxa pe plajă, când CEVA...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii au reacţionat vehement FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă...
Un cadru medical dezvăluie: "Mario...
Ce pune la cale familia lui Mario Iorgulescu!...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
FACEBOOK se schimbă! Cum va arăta în curând cea mai mare reţea de socializare din lume FACEBOOK se schimbă! Cum va arăta în...
TAXĂ pe apeluri audio prin WhatsApp şi...
INVIZIBILITATEA a fost atinsă! O companie...
ProMotor.ro
Lista completă cu bolile care te lasă fără permis şi alte modificări ale Codului rutier care au intrat în vigoare în 2019. Tot ce trebuie să ştii Lista completă cu bolile care te lasă...
Ce maşină şi-a cumpărat Jeff Bezos,...
Ultima oră: Toate maşinile sub Euro 5...
Descopera.ro
Ce au fost OBLIGATE să facă tinerele pentru acest REGE sadic şi neruşinat. Niciuna nu a scăpat Ce au fost OBLIGATE să facă tinerele pentru...
Ce ASCUND visele şi sexualitatea reprimată...
Cazul BIZAR al unui bărbat uimeşte ştiinţa....
ULTIMA ORĂ
Gabriela Firea a modificat proiectul „Oxigen”: Toate maşinile sub Euro 5 vor plăti vinieta de Bucureşti / Care sunt noile tarife | DOCUMENT

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.