Lăcrămioara Perijoc, în al nouălea cer după ce a fost premiată la Gala Mari Sportivi ProSport: „Mi l-am dorit de anul trecut! Acesta este obiectivul meu la Paris”. VIDEO

  • Publicat:

Gala Mari Sportivi ProSport 2023 a avut loc pe data de 28 noiembrie, în cadrul evenimentului fiind premiați cei care au triumfat în lumea sportului în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Lăcrămioara Perijoc este unul dintre sportivii cu șanse importante să obțină o medalie la Jocurile Olimpice! Prezentă la „Gala Mari Sportivi 2023”, aceasta speră să fie în formă maximă la Paris, anul viitor.

Lăcrămioara Perijoc, în al nouălea cer la Gala Mari Sportivi 2023: „Sunt foarte fericită că fac parte din elita sportivilor din România!”

Sportiva a fost entuziasmată după premiul primit din partea ProSport, recunoscând că visa la trofeu și în 2022.

Evenimentul special organizat de ProSport a impresionat-o pe Lăcrămioara Perijoc, iar următorul pas poate să fie unul imens pentru aceasta: o medalie la Jocurile Olimpice, acolo unde vor ajunge sportivii de top.

„Mamă, minunat (n.n. s-a simțit la Gala Mari Sportivi 2023). Mi-am dorit foarte mult ca în acest an să fiu nominalizată și să primesc acest trofeu. Mi l-am dorit încă de anul trecut, de când am fost doar invitată. Sunt foarte fericită că fac parte din elita sportivilor din România anul acesta”, a spus Lăcrămioara Perijoc, pentru ProSport.

„Cele mai mari așteptări le am de la mine, de la evoluția mea și de la rezultatele pe care vreau să le obțin. Îmi doresc din tot sufletul să fiu în cea mai bună formă la Olimpiadă și să vin cu cea mai frumoasă medalie pentru România (n.n. aur), prima pentru boxul nostru feminin la Olimpiadă. Obiectivul meu la Paris este să fac o tradiție în boxul feminin și de a deschide calea către viitoarele generații să obțină medalii la nivel de Olimpiadă. Și îmi doresc să fie începutul al boxului feminin în elita sportului”, este ambiția sportivei.

Leonard Doroftei și Lucian Bute, modele pentru Lăcrămioara Perijoc: „Îi apreciez foarte mult!”

Sportiva speră să calce pe urmele unor nume imense din boxul nostru: Leonard Doroftei și Lucian Bute reprezintă adevărate modele pentru cea care va reprezenta România la următoarea Olimpiadă.

„Cu siguranță, pugiliștii români au fost modele pentru mine. Atunci când eram copil, mă uitam la meciurile lor și într-adevăr îi admir foarte mult și îi apreciez foarte mult pentru ceea ce au obținut în acest sport.

Și sunt și mulți alți sportivi pe care îi admir, îi apreciez”, a subliniat Perijoc.

Lăcrămioara Perijoc iubește și fotbalul: „Sunt stelistă! Din străinătate țin cu Barcelona!”

Legitimată la Steaua, Lăcrămioara Perijoc iubește fotbalul și recunoaște că o urmărește și pe Barcelona.

„Îmi place fotbalul, pentru că am fost pasionată de mică. Nu aș putea spune că sunt la curent cu toate știrile din fotbal sau cu toate rezultatele, dar fotbalul este un sport care mă pasionează. Sunt stelistă, iubesc Steaua, iar din străinătate țin cu Barcelona”.

În privința războiului dintre CSA Steaua și FCSB, Perijoc a dat un răspuns de mare campioană. „Eu sunt de părere că performanța trebuie susținută indiferent de ce denumire poartă”.

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc a obţinut medalia de argint după ce a fost învinsă de bulgăroaica Stanimira Petrova în finala cat. 54 kg la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska (Polonia).

Petrova, campioană mondială în 2014, dublă campioană europeană (2016, 2018) şi medaliată cu aur la Jocurile Europene de la Minsk din 2019, s-a impus la puncte, cu 5-0.

Perijoc, campioană europeană în 2019 şi vicecampioană mondială în 2022, o învinsese în semifinale pe turcoaica Hatice Akbaş, campioana mondială.

  • 26 iulie 2024 e startul Olimpiadei, iar cu un an mai devreme am început să difuzăm interviuri cu sportivii, antrenorii și oficialii tuturor disciplinelor sportive prezente anul viitor în Franța.

Odată la fotbal am bătut un băiat. Ăla a venit apoi cu tovarășii… Ăia s-au mirat și l-au întrebat dacă au fost chemați să bată o fată. Li s-a părut și lor ciudat. M-am mai bătut cu fetele, dar acolo aveam mai mare forță. Nu folosim boxul ca să ne batem. Tot ce s-a întâmplat a fost înainte” – Lăcrămioara Perijoc, la emisiunea „Drumul spre Paris”

Urmărește CSID.ro pe Google News