Fursecuri sănătoase din două ingrediente REȚETĂ

Iată o rețetă de fursecuri sănătoase, rapide și realizate cu doar două ingrediente. Cu ce poți înlocui zahărul rafinat și cum poți face un desert fără făină.
  • Publicat:
Fursecuri sănătoase din două ingrediente REȚETĂ
Foto: shutterstock

Trebuie să recunoaștem că ne este destul de greu să stăpânim pofta de dulce, mai ales atunci când decidem că este cazul să urmăm un stil de viață sănătos. Nu putem renunța brusc la zahăr și nici nu este sănătos să fim atât de duri cu organismul nostru, dar putem păcăli micile plăceri și treptat le putem înlocui cu variante sănătoase. Am descoperit recent o rețetă foarte utilă de fursecuri și este ideală pentru persoanele care nu vor să petreacă prea mult ”meșterind” prin bucătărie, care nu au suficient timp la dispoziție, dar care își doresc să mănânce o gustare rapidă și sănătoasă.

Uită de clasicele ingrediente precum făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, unt, ouă și zahăr brun. Pentru această rețetă ai nevoie doar de două ingrediente și nici nu sunt necesare echipamente sofisticate pentru a obține aluatul. Ingredientul vedetă? Untul de arahide. Pentru persoanele care nu sunt încă fani untului de arahide, voi enumera rapid câteva beneficii ale acestuia: conține nutrienți precum magneziu, forsfor și macronutrienți necesari precum fibre, proteine și grăsimi sănătoase, toate menite să ofere senzația de sațietate.

Al doilea ingredient din această rețetă este zahărul de cocos. Cumva similar zahărului brun la gust, zahărul de cocos este bogat în nutrienți precum zinc și potasiu. Așadar, un desert vegan, fără făină, fără zahăr rafinat, doar din două ingrediente. Ce să-ți dorești mai mult?!

Ingrediente pentru 12 fursecuri

Timp de preparare: 25 minute

Timp de gătire: 15 minute

  • 240 grame de unt de arahide sărat
  • 67 grame de zahăr de cocos

Mod de preparare: Se adaugă într-un bol zahărul de cocos și untul de arahide și se amestecă viguros timp de 2 minute. Lasă amestecul la frigider timp de 20 de minute. Pune cuptorul la preîncălzit la 160 de grade Celsius și pregătește o tavă cu hârtie de copt. Ia din aluat cu ajutorul unei linguri și formează 12 bilute pe care să le așezi ulterior pe hârtia de copt. Bagă-le la cuptor și lasă-le timp de 12-15 minute, până devin ferme la atingere și puțin rumene. După ce le-ai scos, lasă-le să se răcească complet.

Valori nutriționale per fursec:

  • 150 calorii
  • 11 grame grăsimi
  • 2 grame grăsimi saturate
  • 8 grame carbohidrați
  • 1 gram fibre
  • 8 grame zahăr
  • 5 grame proteine
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân