Alimentul minune care ține de foame ore în șir. Carmen Brumă: „Nimic nu te satură ca …”

Bogat în proteine de calitate, nutrienți esențiali și ușor de digerat, acest aliment este preferat de Carmen Brumă pentru micul dejun sau ca și gustare sănătoasă.
  • Publicat:
Alimentul minune care ține de foame ore în șir. Carmen Brumă: „Nimic nu te satură ca ...

Carmen Brumă, una dintre cele mai urmărite voci din domeniul nutriției și stilului de viață sănătos din România, dezvăluie alimentul simplu, dar extrem de eficient, care oferă o senzație de sațietate de durată.

Carmen Brumă, alimentul care ține foamea sub control

Vedeta susține că acesta este nelipsit din alimentația sa și îl recomandă tuturor celor care vor să țină foamea sub control fără să apeleze la gustări nesănătoase.

„Dintre toate alimentele pe care poți să le mănânci dimineața, oul fiert îți dă cea mai mare senzație de sațietate. Mănânci unul, două sau trei ouă dimineața și nu îți mai este foame până după prânz”, a mărturisit Carmen Brumă într-o postare recentă pe Instagram, amuzându-se că „studiul” e unul realizat chiar pe ea.

Bogate în proteine de înaltă calitate, ouăle conțin aminoacizi esențiali, vitamine (precum A, D, B12), minerale și grăsimi sănătoase. Albușul oferă proteine precum albumina și ovalbumina, iar gălbenușul, adesea evitat pe nedrept, conține nutrienți esențiali pentru sănătatea creierului și a ochilor, precum colina și luteina.

Pe lângă beneficiile nutriționale, ouăle au și un indice de sațietate ridicat, ceea ce le face ideale pentru micul dejun, mai ales pentru cei care își doresc să slăbească sau să-și mențină greutatea.

Un stil de viață echilibrat, cheia siluetei

Carmen Brumă îmbină alimentația echilibrată cu sportul și o hidratare corectă, fiind un exemplu de disciplină și consecvență. Ea încurajează consumul de legume proaspete la fiecare masă și atrage atenția asupra consumului de dulciuri – care, dacă nu pot fi evitate, ar trebui măcar consumate la finalul meselor pentru a reduce impactul asupra glicemiei.

Pentru cei care vor să evite gustările nesănătoase și să își regleze apetitul, oul fiert rămâne un aliat de nădejde, accesibil, gustos și ușor de integrat în orice regim alimentar.

Sursă foto – Frostroomhead, Envato / Carmen Brumă Facebook

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult