Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta XXIV

Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta XXIV
Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta

O veni vacanta cu trenul
din Franta, dar la intoarcerea din ea, eu una am avut mereu nevoie
de doua locuri in compartiment, pentru ca unul categoric nu ma mai
incapea. Cei atenti la coborarea mea pe
peron au putut observa intotdeauna fermoarul crapat sau nasturi
desfacuti. Din nici o calatorie silueta mea n-a mai ajuns intreaga
la destinatie. Rectific. Aproape nici o
calatorie.

Iulie 1997 – Priceperea gospodinelor bucovinene versus
Impresionarea baiatului negru ca smoala de la a X-a H. Prin vara
respectiva, un bilet la o tabara in nordul Moldovei ma arunca in
acelasi vagon cu pustiul care – habar n-am cum – reusea sa faca sa
mai incapa si niste fluturi in stomacul meu mereu plin de
bunatati.

12 ore cu acceleratul, timp berechet sa ma-ndragostesc mult peste
urechile din expresie, sa aleg in mintea mea si nume pentru copiii
nostri (trei, toti baieti) si sa-mi promit ca in excursia asta voi
manca numai si numai fructe, ca pana in ultima zi, sa ajung ca
„jiga­ritele” pe care le baga in seama.

Dar in loc sa fiu mereu in poala lui, m-am infipt in miraculoasele

poale-n brau
. Darama ea dragostea munti, dar nu si
muntii de dulciuri. Cel putin nu pentru mine, nu atunci. Aveau sa
mai treaca 7 ani.


Iunie 2004 – O mare si
tumultoasa iubire ma prinde cumva intr-o excursie in Grecia, cu o
tare buna prietena. Ne minunam impreuna inainte de plecare de
bucataria tarii, juram sa gustam si din
tzatzichi
, si din gyros-urile lor, si din
de­serturile cu nume intortocheate vazute pe „Google – Imagini”,
dar prin sto­ma­cul meu, 7 zile, avea sa treaca doar…
dragostea.

Cu relatia la inceput si oferta speciala de sms-uri pentru roaming,
nu-mi arde de meniuri incarcate si doar rontai cand si cand

lubenite
elene. Si parca ceva piersici. De drag si
dor, parasesc hotelul chiar cu o zi mai devreme de incheierea
sejurului si cu vreo 3 kilogra­me mai putin, si ma rog de compania
transportatoare sa-mi gaseasca un loc intr-un alt vehicul.

Numai sa plec mai repede din patria delicioaselor mancaruri
mediteraneene si sa-mi vad, lihnita cum eram si cu stomacul trecut
parca prin inel gastric, iubitul. Nu m-ar fi deranjat nici sa vin pe jos. Va dati seama cate calorii as fi ars din Paralia Katerini
pana la Giurgiu?

Momentul concediului din care pentru prima oara nu m-am mai intors
rostogolindu-ma, ci am zburat ca o pana pe scarile autocarului, va
ramane unul de referinta o grasa bucata de vreme. Si ma va face sa
oftez nostalgic multe veri imbelsugate.

Citeste continuarea in editia tiparita a revistei Ce
se intampla, Doctore?


Citeste si:

Dieta care nu da gres niciodata




Tags: