Câte luni poate fi ținută carnea de porc, de pui și de vită în congelator

  • Publicat:
Câte luni poate fi ținută carnea de porc, de pui și de vită în congelator
Foto: Envato

Ai făcut cumpărături în avans pentru sărbători și vrei să știi cât rezistă carnea la congelator? Ți-am pregătit un ghid în care vei afla exact termenul de valabilitate pentru carnea de porc, de pui și de vită depozitată la congelator, astfel încât preparatele gătite să aibă cel mai bun gust și să nu existe riscul unei toxiinfecții alimentare. În plus, dacă vei ține cont de acest interval optim, nu o să mai arunci la gunoi mâncare, deci nici bani.

Depozitarea corectă a alimentele în congelator

Înainte să îți spunem cât rezistă carnea și alte alimente la congelator, e bine să știi și care este temperatura optimă recomandată de specialiști, și anume minus 18 grade Celsius.

Ai grijă și la cât de multe pachete cu alimente depozitezi în congelator. Dacă îndeși până la refuz recipientele în congelator, aerul nu mai circulă corect și, prin urmare, nu se menține temperatura ideală.

Nu pune niciodată în congelator alimente care nu s-au răcit complet, pentru că acest lucru va duce la creșterea temperaturii din congelator.

Pungile tip zip-lock (cu fermoar) resigilabile sunt varianta optimă de depozitare a alimentelor în congelator, inclusiv a celor lichide, tip supă, sosuri. Un alt avantaj al acestora, pe lângă faptul că previn contactul alimentelor cu aerul rece și umezeala, este că te ajută să economisești mult spațiu.

Însă poți folosi la fel de bine și cutii de plastic, borcane sau recipiente speciale din sticlă, rezistente la temperaturi scăzute.

Un alt detaliu important când depozitezi alimente la congelator este notarea pe recipient – cu un marker, etichetă etc. – a conținutului și data congelării. În acest fel le identifici mai ușor și știi exact cât timp mai sunt valabile.

Dacă ai o cantitate mai mare de mâncare – spre exemplu, foarte multe sarmale -, împarte-o în mai multe pungi (cât consideri că mănânci la o masă), nu o pune pe toată într-un singur recipient.

Cât rezistă carnea la congelator

Iată cât timp rezistă diverse alimente la congelator:

CARNEA CRUDĂ

  • pui, porc, vită, miel, curcan, iepure, căprioară, rață, gâscă, pește gras (somon, păstrăv, macrou, ton, crap): 3-6 luni
  • carne tocată: 3-4 luni

LACTATE

  • înghețată: 6-12 luni
  • unt nesărat: 6 luni
  • unt sărat: 12 luni
  • brânză: 6 luni

LEGUME

  • legume opărite: 12 luni
  • legume crude: 3 luni
  • roșii: 6 luni
  • piureuri de legume: 6 luni

ALIMENTE GĂTITE

  • supe, sosuri: 3 luni
  • supă stock limpede (bază din legume, carne): 6 luni
  • sarmale: până la 10 luni
  • alte mâncăruri gătite: 6 luni
  • prăjituri: 3-6 luni
  • pâine: 3-6 luni
  • produse de patiserie: 3 luni
Foto: Envato

Cum se decongelează corect carnea

Cea mai nesigură metodă de a decongela carnea este lăsarea ei la temperatura camerei sau scufundarea în apă fierbinte. Mijlocul acesteia va rămâne îngheţat, în timp ce partea de la suprafaţă va începe să colcăie de bacterii.

Specialiștii spun că putem folosi totuşi apa pentru dezgheţat, cu condiţia ca aceasta să fie rece. Este o variantă mai rapidă decât lăsarea cărnii în frigider, dar și mai sigură decât microundele (deși acum există aparate cu funcție specială de decongelare) sau temperatura crescută.

Însă varianta optimă de dezghețare a cărnii este lăsarea acesteia în frigider (la o temperatură de maximum 5 grade Celsius), între 12 și 24 de ore, acoperită. În acest mod va sta la o temperatură constantă, potrivită, iar bacteriile nu vor putea să se dezvolte. Se recomandă gătirea cărnii dezghețate în cel mult 24 de ore pentru a nu exista probleme.

Dezgheţatul cărnii în frigider nu este doar o chestiune de siguranţă a alimentelor, ci şi una de gust. Atunci când va fi gătită va avea o textură mult mai bună, pentru că umiditatea este reabsorbită în fibre. În cazul decongelării rapide, carnea va fi mult mai uscată şi mai tare în urma tratamentului termic.

Sub nicio formă nu recongela carnea crudă odată dezghețată. O poți pune din nou la congelator doar dacă o gătești și nu a stat deja câteva zile la frigider.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Chips-uri din Salam Săsesc și Corndog cu Crenvurști din Piept de Pui