Marinada pentru miel: cum se face și cât timp se ține carnea de miel în baiț ca să iasă o friptură fragedă la cuptor

  • Publicat:
Marinada pentru miel: cum se face și cât timp se ține carnea de miel în baiț ca să iasă o friptură fragedă la cuptor
Marinada pentru miel: cum se face și cât timp se ține carnea de miel în baiț ca să iasă o friptură fragedă la cuptor. Foto: profimediaimages.ro

Află cum se face marinada pentru miel și câte ore se ține carnea de miel în baiț ca să obții o friptură fragedă, suculentă și aromată.

Carnea de miel ținută în baiț va fi mult mai moale și nu se va usca atunci când o gătești la cuptor sau pe grătar. De asemenea, marinarea cărnii înainte de a o găti va îmbogăți aroma acesteia, prin condimentele adăugate.

Deși ingredientele de bază sunt, în mare, cam aceleași, în marinada pentru miel trebuie adăugate câteva condimente speciale. Află care sunt acestea!

Citește și: Pulpă de miel la cuptor, cu usturoi verde, rozmarin, cimbru și cartofi noi

Marinada pentru miel: ingrediente

Pentru această rețetă de marinadă pentru miel ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 100 ml ulei
  • 200 ml vin roșu sec
  • sucul de la 2 lămâi sau 5 linguri de oțet balsamic
  • 1 căpățână de usturoi sau 1 legătură de usturoi verde tocat
  • 1 ceapă albă sau 1 legătură de ceapă verde tocată
  • rozmarin uscat
  • busuioc proaspăt sau uscat
  • pătrunjel uscat
  • cimbru uscat
  • câteva frunze de mentă (este condimentul care dă o aromă deosebită cărnii de miel)
  • fulgi de ardei iute
  • sare
  • piper proaspăt măcinat

Citește și: Cum alegi un vin roșu potrivit pentru carnea de miel. Friptura „cere” un vin fructat și tânăr

Foto: profimediaimages.ro

Cât timp se ține carnea de miel în baiț

Amestecă toate ingredientele într-un castron și unge bine carnea de miel cu acest baiț.

Acoperă castronul cu un capac sau o folie alimentară și lasă carnea în marinadă la frigider pentru cel puțin o oră.

Ideal este să ții carnea la marinat cam 6 ore sau chiar și peste noapte. 

Nu lăsa carnea de miel la marinat mai mult de 24 de ore. Ingredientele acide vor desface prea mult fibrele din carne și aceasta își va pierde „suculența”.

Citește și: Cel mai bun borș de miel – respectă întocmai rețeta. Nu are miros pregnant și toată lumea va mânca cu poftă

Înainte de a o găti, carnea de miel marinată se lasă la temperatura camerei 30 de minute.

Pune carnea într-o tavă și toarnă peste ea marinada în care a stat. Acoperă tava cu o folie de aluminiu și lasă carnea la copt până e bine pătrunsă și se rumenește frumos.

Friptura de miel la cuptor trebuie gătită lent și la temperatură mică pentru a-și păstra aroma și a fi fragedă. Durează 2-3 ore să se coacă la o temperatură de 160-170 de grade Celsius.

Ca garnituri pentru carnea de miel la cuptor poți alege între cartofi noi trași la tigaie, cu mărar, unt și usturoi, salată proaspătă de primăvară cu ridichi, castraveți, roșii, salată verde, ceapă verde, leurdă, spanac cu usturoi, legume la grătar sau la abur, salată de pătrunjel cu bulgur și boabe de rodie sau sos tzatziki.

Citește și: Friptura de miel – 4 modalităţi delicioase de a prepara o friptură de miel

 

Vezi aici mai multe rețete pentru Paște.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân