Românii ţineau 200 de zile de post pe an

200 de zile pe an se ţinea post la sfârşitul secolului al VII-lea, începutul secolului al XVIII-lea în Ţara Românească.
Românii ţineau  200 de zile de post pe an
Românii ţineau post 200 de zile de post pe an, foto 123rf.com

Se discută intens în toate canalele media, uneori chiar şi la masă sau la un grătar, despre efectele asupra sănătăţii a consumului exagerat de carne şi de grăsimi şi proteine animale în general. Ne amintim că în timpul comunismului carne se consuma o dată pe săptămână în majoritatea familiilor, nu mai des. Iar mult mai mulţi români ţineau post decât azi.


Răsfoind file de istorie aflăm că în Tara Românească mai bine de jumătate din zilele dintr-un an erau zile de post. Am stat de vorbă despre obiceiurile culinare de pe teritoriile româneşti din trecut cu autoarele cărţii ”Trei secole de gastronomie românească.  De la muhalebiu şi schembea la volovan şi galantină”, editura Paralela 45, Daniela Ulieriu şi Doina Popescu – scriitoare şi jurnaliste.

CSÎD: Astăzi postul nu mai este ţinut exclusiv din motive religioase, ci cei care aleg să renunţe la mâncarea de dulce cum se spune popular, o fac şi din considerente de sănătate, siluetă şi prevenţia îmbătrânirii premature. Se respecta postul religios pe teritoriile româneşti în trecut?
Daniela Ulieriu:
Aş sublinia chiar că în secolul al XVII-lea, locuitorii ţărilor române ţineau aproape două sute de zile de post pe an. Cei cu stare consumau, pe lângă tot felul de legume şi fructe mai mult sau mai puţin exotice, melci, raci, stridii, untdelemn, vin şi, în unele cazuri, peşte cu carne roşie. Despre melcii pentru care muntenii făcuseră o slăbiciune recentă, găsim în Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia,  publicată la Veneţia, în 1718, şi tipărită la Iaşi, în 1929 (cu o prefaţă de Nicolae Iorga) autor Anton-Maria Del Chiaro, un pasaj amuzant: „Valahii au oroare de mâncare de broaşte, broaşte-ţestoase sau melci; s-au introdus însă în ultimul timp melcii, care se mănâncă cu multă poftă, mai ales în postul Paştelui, şi se trimit chiar soldaţi la Târgovişte, în locurile unde se află mănăstirea franciscanilor, ca să caute melci pentru masa Domnitorului”.

Hrana de post ajută trupul şi spiritul

CSÎD: Ce se întâmpla la sfârşitul postului ?
Doina Popescu:
De notat că nu se mânca de dulce nici în zilele pe miercuri şi de vineri, hrana aspră ajutând trupurile, mai uşoare, să se înalţe de la cele lumeşti spre cele spirituale. Când se termina postul, pe mesele domneşti şi boiereşti apăreau alimente de o diversitate care ne uimeşte şi azi, în plină globalizare. De pildă, cărnurile: clapon, găină, curcă, porumbei, raţe, gâşte, ierunci (un fel de fazani), turturele, potârnichi, prepeliţe şi dropii, apoi porci, vite, miei, oi, capre şi vânat, cu precădere iepuri, ciute, cerbi şi, mai rar, mistreţi.
Daniela Ulieriu: Simplificând, pentru că altfel e dificil de tras o concluzie, meniul brâncovenesc semăna cu ceea ce se mănâca astăzi într-o ţară mediteraneană. Peşte, fructe, legume, ulei de măsline, plus carne. Doina cred că ar putea să spună mai multe.
Doina Popescu: Se consuma, aşadar, o mare varietate de peşte: crap, caras, şalău, somn, caracudă, somon, cegă, lostriţă, păstrăv, scrumbie, ştiucă, ţipar, lin, morun, nisetru, păstrugă, plus, icre, în special caviarul, pentru care cererea era atât de mare, încât se importa de la ruşi. Nu lipseau nici racii, scoicile şi nici măcar stridiile. În funcţie de sezon, tipsiile domneşti şi cele boiereşti se umpleau cu fel de fel de fructe: alune, castane, stafide, struguri, nuci, migdale, portocale, lămâi, pere, mere, prune, pepeni, coacăze, cireşe, vişine, agrişe, caise, gutui, smochine. Rodiile erau la mare căutare, se importau din Rumelia, cum se chema Peninsula Balcanică  administrată de Imperiul Otoman.
 

Cele mai bune glume despre diete
Cele mai bune glume despre diete