Mihaela Bilic: „Lenea și lăcomia, între păcat și auto-protecție”

Medicul nutriționist Mihaela Bilic face o radiografie a societății în care trăim și aduce în discuție lenea și lăcomia, factori care duc la îngrășare.
21.04.2021 | Redactia CSID
Mihaela Bilic: „Lenea și lăcomia, între păcat și auto-protecție”

Dacă tot suntem în Postul Paștelui, haideți să dezbatem un pic noțiunea de păcat. Am să încep spunând că din punct de vedere anatomic suntem construiți pe plăcere. Ea este un fel de „coloană vertebrală”, elementul care ne ține funcționali și sănătoși.

Creierul nostru este programat să evite prin orice metodă toate experiențele sau trăirile negative. Din acest motiv nu putem transforma în obicei decât lucrurile care ne fac plăcere. Vreți să faceți un obicei din sport? Atunci trebuie să vă placă! Vreți să faceți un obicei din mâncatul sănătos? Atunci musai trebuie să fie gustos și să vi se potrivească!

Lăcomia ne-a asigurat supraviețuirea!

Interesant este că religia a transformat în păcat multe din lucrurile care țin de satisfacția simțurilor… pe principiul viața prezentă trebuie să fie un chin și bine ne va fi în viața de apoi.

Când vine vorba de lăcomie de exemplu nu ne spune nimeni că lăcomia este un instinct. Așa am fost construiți de Natură, să fim mâncăcioși, pofticioși și fără limite!

Stomacul este făcut dintr-un mușchi ca să se poată întinde la nesfârșit, celulele adipoase (în care se depozitează grăsimea de rezervă) se pot multiplica la infinit, iar senzația de sațietate (care ar trebui să ne oprească din mâncat atunci când ne-am săturat), poate fi ignorată fără probleme.

Deci Natura ne-a vrut lacomi, pentru că lăcomia ne-a asigurat supraviețuirea!

Pe vremea romanilor nu se gândea nimeni să-și controleze acest instinct, aristocrații din acele timpuri mâncau tolăniți în pat până vomitau, pentru ca apoi s-o ia de la capăt…

Departe de a fi văzută ca un păcat, lăcomia era privilegiul celor bogați.

Unde poate duce lăcomia fără limite? La îngrășat peste măsură, cu toate neajunsurile și disconfortul pe care grăsimea în exces le aduce în viața noastră: diabet, hipertensiune, colesterolul mărit etc.

E clar, mâncatul exagerat ne face rău în final. Însă lucrul ăsta îl simți pe propria ta piele, nu cred că pentru asta trebuie să fii pus la zidul infamiei și declarat păcătos!

Cum stă treaba cu lenea

Cu lenea, lucrurile sunt și mai delicate. E în natura noastră să căutăm calea efortului minim, să fim comozi și să ne placă să stăm degeaba.

Însă această stare de fapt nu poate fi încurajată de societatea în care trăim, atâta vreme cât salariul îți este plătit ca să muncești, nu să stai! Atât de mult ne este repetat și inoculat faptul că doar prin muncă te poți realiza, încât ajungi să te simți vinovat și pentru scurtele momente în care nu ai nimic de făcut.

Mă întorc iarăși cu niște secole în urmă și constat că aristocrația adevărată nu muncea (fizic) niciodată! Elita societății avea dreptul să stea, să-și împartă viața între plăceri/hobby-uri precum lectura, muzica, vânătoarea, jocul de cărți sau conversația… Nu erai leneș, erai nobil.

Trăim vremuri în care funcționăm pe principiul lui „trebuie” și ne este din ce în ce mai greu să știm ce ne place. Ne certăm pentru că ne place să mâncăm și nu realizăm că este una dintre puținele plăceri pe care societatea le mai tolerează – ca să nu zic că ne și încurajează să consumăm tot mai mult.

În dorința de a fi tot mai performanți, ne umplem viața și timpul cu tot felul de sarcini și activități, fără să ne întrebăm ce efect produc ele asupra ființei noastre și dacă ne place ceea ce facem… Nu realizăm că am renunțat de mult la libertatea pe care o avem la naștere și ne trăim viața în constrângeri autoimpuse, nici noi nu știm în virtutea cărui obiectiv/rezultat.

Atât de frică ne e să nu stăm degeaba, încât preferăm să ne facem rău doar ca să umplem timpul cu ceva.

Există un studiu făcut pe un grup de 10 adulți care au fost puși să stea singuri timp de 30 de minute într-o cameră goală, fără niciun fel de element de distracție (telefon, cărți, radio etc). După această perioadă în care au așteptat, au avut de ales între 2 variante: fie să stea 5 minute cu mâinile într-un vas cu apă cu gheață, fie să-și petreacă încă o jumătate de oră în camera goală, nefăcând nimic. 8 din 10 persoane au ales apa cu gheață, deși temperatura scăzută este foarte greu de suportat, senzația de rece intens devine dureroasă.

Se vede treaba că e mai bine să te doară, decât să stai de pomană!?!?

Mie mi se pare că undeva de-a lungul evoluției și emancipării noastre ne-am pierdut obiectivul corect: acela de a ne fi bine în pielea noastră, de a fi împăcați, împliniți, liniștiți.

Ne condamnăm pentru că mâncăm, pentru că stăm… Am uitat să ne iubim pe noi înșine, prin urmare nu ne mai iubim nici aproapele… probabil că este o graniță fină între plăcere și viciu, însă n-aș vrea ca de frica păcatului să omorâm orice urmă de plăcere din viața noastră.

Ce folos să trăim sănătoși până la adânci bătrâneți, dacă nu avem bucuria vieții de zi cu zi? Iar dacă plăcerea a ajuns să fie un păcat, atunci cu smerenie recunosc că sunt o păcătoasă. Mi se mai alătură cineva?!

Primăvara, anotimpul slăbirii?
Primăvara, anotimpul slăbirii?