De ce avem nevoie de probiotice

Probioticele ne pot fi de ajutor în diverse probleme digestive. Cercetările au demonstrat că pot fi de folos în cazul persoanelor care suferă de sindromul colonului iritabil, în cazul alergiilor, au rol în sistemul imunitar şi au legătură cu slăbirea.
  • Publicat:
De ce avem nevoie de probiotice

Probioticele ne pot fi de ajutor în diverse probleme digestive.

Cercetările au demonstrat că pot fi de folos în cazul persoanelor care suferă de sindromul colonului iritabil, în cazul alergiilor, au rol în sistemul imunitar şi au legătură cu slăbirea.

Iată pe scurt care sunt beneficiile probioticelor:

Sindromul colonului iritabil

Această afecţiune greu de tratat vine la pachet cu simptome precum durerile abdominale, crampe, balonare, diaree şi constipaţie. A existat un studiu în cadrul căruia s-a descoperit că femeile care sufereau de sindromul colonului iritabil au experimentat o ameliorare a unora dintre simptome precum durerile abdominale în urma consumului de Bifidobacterium infantis.

Alergii

În cazul alergiilor studiile sunt încă în stare incipientă, însă aexistat un studiu important  care a evidenţiat relaţia dintre consumul de probiotice la femeile însărcinate şi o reducere de 30% a apariţiei eczemei la sugari (semn ce precede apariţia alergiilor). Cercetătorii au ales femei cu un istoric al alergiilor sezoniere – sau ai căror parteneri se confruntau cu alergii sezoniere. Sugarii care au primit probiotice in-vitro au prezentat, de asemenea, un nivel cu 50% mai ridicat al inflamaţiei ţesuturilor, fapt ce se consideră a stimula sistemul imunitar, reducându-se, astfel, incidenţa alergiilor.

Sănătatea femeilor

Asemeni tractului digestiv, şi vaginul se bazează pe un echilibru între bacteriile bune şi rele. Când acest echilibru dispare, poate apărea una dintre cele două infecţii neplăcute: vaginita bacteriană şi infecţiile cu fungi. De fapt, vaginita bacteriană poate genera infecţii cu fungi.

Câteva studii restrânse au identificat că Lactobacillus acidophilus poate ajuta la prevenirea infecţiilor, la tratarea infecţiilor active, putând preveni apariţia acestora sau ajutând în tratamentul cu antibiotice, deşi trebuie să menţionăm că probioticele au fost administrate vaginal şi nu oral, prin alimentaţie. Probioticele pot juca un rol important pentru sănătatea maternă, femeile însărcinate fiind afectate frecvent de infecţiile vaginale, vaginita bacteriană fiind una dintre cauzele naşterilor premature. Ceea ce face ca probioticele să fie un potenţial ameliorator al sănătăţii fetale.

Imunitate

În mod surprinzător, una dintre principalele funcţii ale bacteriilor sănătoase constă în stimularea răspunsului imun. Consumul de alimente bogate în probiotice şi menţinerea în stare bună a florei intestinale poate ajuta, de asemenea, la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, cu efecte reale: de exemplu, un studiu restrâns desfăşurat pe studenţi a arătat că cei ce au consumat lactate fermentate (în loc de lapte) au prezentat o creştere a productiei de limfocite – ceea ce indică un răspuns al sistemului imunitar.

Obezitate

În 2006, cercetătorii de la Universitatea Standford au identificat faptul că oamenii obezi prezentau bacterii intestinale diferite de cele ale oamenilor cu greutate normală – un prim indiciu că flora intestinală joacă un rol important pentru menţinerea greutăţii.

Anumite cercetări au demonstrat că probioticele pot ajuta la menţinerea greutăţii oamenilor suferinzi de obezitate care au trecut printr-o operaţie de reducere a greutăţii. Într-un studiu realizat pe lăuze care încercau să piardă din grăsimea abdominală, administrarea de capsule de lactobacillus şi bifidobacterium a ajutat la reducerea circumferinţei taliei.

Modul în care probioticele ajută la pierderea în greutate nu este, încă, înţeles clar, existând controverse privind legatura între probiotice şi pierderea în greutate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”