9 curiozități despre cafea, una dintre cele mai populare băuturi din lume

Cafeaua este cea mai vândută marfă din lume, după petrol, iar când a fost adusă în Europa, clericul venețian a denumit-o „invenția amară a Satanei”.
  • Publicat:
  • Actualizat:
9 curiozități despre cafea, una dintre cele mai populare băuturi din lume

Am aflat de la Asociația Română a Cafelei câteva curiozități despre băutura care ne înseninează diminețile și care este considerată una cele mai populare băuturi din lume după apă, cu peste 400 de miliarde de cești consumate în fiecare an.

Experiența consumului de cafea este mai mult decât un ritual de răsfăț gustativ cu numeroase beneficii pentru sănătate, jucând un rol important în multe culturi din lume și prin crearea unui context de socializare alături de familie, prieteni, colegi.

  1. Există doar 2 tipuri de boabe de cafea: Arabica și Robusta

În general, arborele de cafea se cultivă pe o rază de 1.000 de mile în jurul Ecuatorului, de la Tropicul Cancerului în Nord, până la Tropicul Capricornului în Sud. Există două tipuri de boabe de cafea ce sunt folosite la prepararea cafelei comercializate – Robusta și Arabica. Robusta are condiții propice la altitudini mai joase, în timp ce Arabica este adaptată la altitudini mai înalte. Arborii de cafea produc în medie 2 până la 4 kilograme de fructe și un bun culegător poate recolta 45 până la 90 de kilograme de fructe de cafea pe zi; din care vor fi produse 18 kilograme de boabe de cafea.

  1. Cafeaua se cultivă în peste 50 de țări din întreaga lume și este cea mai vândută marfă din lume, după petrol.

Principalele țări furnizoare de cafea sunt Brazilia, Columbia și Vietnam. Cafeaua Arabica reprezintă aproximativ trei sferturi din cafeaua cultivată în întreaga lume. Este cultivată în toată America Latină, Africa Centrală și de Est, India și în Indonezia. Cafeaua Robusta este cultivată în Africa de Vest și Centrală, în toată Asia de Sud-Est și în Brazilia. Brazilia este cea mai mare națiune exportatoare de cafea, iar Vietnamul și-a triplat exporturile între 1995 și 1999 și a devenit un producător important de boabe Robusta.

  1. Profilul senzorial al unei cești de cafea variază în funcție de mai mulți factori, inclusiv: tipul și amestecul boabelor de cafea, sursa geografică, metoda de prăjire.

Cafeaua oferă un amestec complex de diferite arome, care produc împreună o gamă de experiențe senzoriale. Aroma cafelei provine din diferiți compuși volatili produși prin prăjirea cafelei. Uleiul din cafea, care reprezintă aproape 10% din boabele prăjite de cafea, generează mare parte din savoarea sa. Prăjirea declanșează o serie de procese în boabe, generând dezvoltarea compușilor volatili care contribuie la profilul aromatic.

  1. Se spune că a fost descoperită întâmplător datorită unui păstor și a starețului unei mănăstiri

Legenda potrivit căreia cafeaua a devenit una dintre cele mai populare băuturi ale lumii este

Povestea lui Kaldi, păstorul de capre, este teoria cea mai răspândită referitoare la modul în care cafeaua a devenit una dintre băuturile preferate ale lumii. Cu peste 1000 de ani în urmă, în Kaffa, cunoscută acum sub numele de Etiopia, Kaldi a observat că până și caprele cele mai bătrane erau la fel de sprintene ca și iezii după ce mestecau fructele unui anumit arbust.

Kaldi i-a vorbit despre acest lucru starețului de la mănăstirea din localitate, care a decis să experimenteze planta și a constatat că „fiertura” obținută din aceste fructe îi ajuta pe călugări să nu adoarmă în timpul rugăciunilor.

  1. Cafeaua a apărut în Europa în secolul al XVII-lea. Prima cafea europeană a fost comercializată în farmacii ca remediu medicinal.

Curând aveau să se înființeze și primele cafenele a căror popularitate a crescut foarte repede. Prima cafenea europeană a fost deschisă în Veneția în 1683.

Din perspectivă istorică, cafenelele erau un punct social de întâlnire important în Europa, iar apariția lor a încurajat numeroase transformări culturale și politice pe parcursul secolelor al XVII-lea și XVIII-lea. Acestea au oferit un for pentru schimbul de opinii favorizând opinia publică la nivelul întregului spectru social. Mai mult, cafenelele erau populare în rândul filosofilor, anticarilor și istoricilor ca locuri în care oamenii de știință care împărtășesc aceeași viziune să se întâlnească, să citească, să învețe de la ceilalți și să dezbată.

  1. Când a fost adusă în Europa de venețieni, clericul local a denumit-o „invenția amară a Satanei”.

Comercianții venețieni au adus cafeaua în Europa în 1615, însă au existat numeroși opozanți care și-au manifestat reticența față de cafea în mod fățiș, numind-o „invenția amară a Satanei”, clericul local a condamnat-o, iar controversa a fost atât de mare încât s-a solicitat intervenția Papei Clement VIII. Din fericire, acesta a hotărât să guste băutura și i-a plăcut atât de mult încât și-a dat aprobarea papală.

  1. Este nevoie de 42 de boabe de cafea pentru a prepara un espresso

Espresso a fost pregătit manual în Milano, Italia, la începutul secolului al XX-lea. Trecerea timpului a dus la realizarea unei mașinării special concepute pentru crearea băuturii. Folosind apă fierbinte sub presiune și 42 de boabe de cafea prăjită și măcinată, espressorul permite extragerea rapidă a aromelor și formarea unui strat superior de spumă fină și cremoasă. Lucrătorii din magazinele de cafea care foloseau espressorul erau cunoscuți în Italia sub numele de „baristas”, iar acest loc de muncă era de cele mai multe ori oferit tinerilor.

  1. Cafeina se regăsește în boabele de cafea și în alte 60 de specii de plante inclusiv cacao, nucile de kola, frunzele de ceai.

Cafeaua conține în mod natural o varietate de compuși inclusiv cafeina, antioxidanți și diterpeni. Aceștia contribuie nu doar la aroma sa unică, dar și la mult cercetatele efecte benefice ale cafelei.

Cafeina este un compus activ farmacologic din cafea și un stimulent ușor al sistemului central nervos. Cafeina este adăugată în mai multe băuturi carbogazoase populare și este un compus al mai multor produse farmacologice și medicamente eliberate fără prescripție. O ceașcă normală de cafea oferă aproape 75-100 mg de cafeină.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a concluzionat în “opinia sa științifică privind siguranța cafeinei” că “un aport de cafeină obișnuit de până la 400 mg pe zi nu dă naștere îngrijorărilor privind siguranța adulților, cu excepția femeilor insărcinate”. Aceasta specifică și faptul că un aport de până la 200 mg pe zi nu generează îngrijorări pentru femeile însărcinate sau care alăptează.

Studii extinse au arătat că există o serie de efecte benefice ale cafeinei în regimul alimentar, precum o atenție îmbunătățită, vigilență și performanță fizică. La anumite persoane, însă, pot exista efecte adverse, precum perturbarea somnului.

Cafeina este cunoscută sub numele medical de trimetilxantină.

  1. 100 ml de cafea simplă, fără zahăr sau lapte au doar 1-2 kcal

Cafeaua neagră conține cantități reduse de micronutrienți, grăsimi, carbohidrați și proteine, de aceea are doar 1-2 kcal per 100ml. Profilul nutrițional final al cafelei este influențat de dimensiunea ceștilor, de adăugarea laptelui, frișcăi, zahărului sau a îndulcitorilor care pot conduce la creșterea conținutului caloric.

  1. Extragerea cafeinei se face din boabele verzi de cafea

Cafeaua decofeinizată este opțiunea pentru acei consumatori care își doresc să savureze gustul si aroma cafelei fără a experimenta efectul stimulant al cofeinei. Calitatea cafelei decofeinizate este exact la fel cu cea a unei cafele clasice.

Procesul de decofeinizare se realizează în plantațiile industriale când boabele de cafea sunt verzi. Există patru modalități de decofeinizare, în funcție de substanțele folosite pentru extracția cofeinei: Apa – Acetat de etil – CO2 lichid – Clorura de metilen.

Aceste patru metode de procesare au la bază aceleași etape: Umflarea boabele de cafea verde cu apă sau abur, în scopul de a face cofeina disponibilă pentru extragere; Extragerea cofeinei din boabe; Uscarea boabelor de cafea decofeinizate.

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân