4 obiceiuri de pus în practică în fiecare dimineață pentru a avea un corp sănătos

Urmărește câțiva pași simpli pentru a avea o viață cât mai sănătoasă.
  • Publicat:
4 obiceiuri de pus în practică în fiecare dimineață pentru a avea un corp sănătos
4 obiceiuri de pus în practică în fiecare dimineață pentru un corp cât mai în formă și cât mai sănătos Sursa foto: Shutterstock

Dacă îți începi diminețile cu activități benefice scopului ales, vei face progrese consistente și vei construi obiceiuri sănătoase în timp. Pentru a face cele mai bune alegeri în ceea ce privește felul în care îți începi ziua, fii atent la cele 4 obiceiuri de pus în practică în fiecare dimineață care te vor ajuta să ai parte de un corp sănătos.

Pentru ca zilele să ți se îmbunătățească, trebuie să iei în calcul faptul că diminețile nu trebui să fie atât de dificile precum ți le imaginezi. Nu este necesar să-ți setezi alarma la 5 dimineața pentru a alerga 5 kilometri sau pentru a medita timp de o oră. Ai nevoie doar de câteva acțiuni simple și rapide care vor face minuni pentru corpul și mintea ta.

Hidratează-te

Primul lucru pe care ar trebui să-l faci în fiecare dimineață este să bei apă. La urma urmei, ar putea fi mai mult de opt ore de când te-ai culcat și n-ai mai băut lichide. Dacă te trezești simțindu-te amețit, acesta ar putea fi un semn că ești ușor deshidratat.

Începe-ți dimineața cu un pahar mare de apă și rehidratează-te. Acest lucru te va asigura că metabolismul, funcția celulară, abilitățile cognitive și abilitățile fizice generale sunt la niveluri înalte.

Fă mișcare

Dacă ai un câine sau o pisică, s-ar putea să observi că primul lucru pe care îl face prietenul tău blănos când se trezește dimineața este să se întindă. Nevoile tale nu sunt diferite de cele ale animalului tău de companie. Este foarte probabil să fi stat întins într-o singură poziție timp de cel puțin opt ore. Înainte de a face față tuturor provocărilor pe care le aduce o nouă zi, este important să îți pregătești corpul.

Nu este necesar să faci un antrenament de o oră, o plimbare cu bicicleta sau o sesiune de yoga pentru a-ți pune corpul în mișcare. Alege măcar câteva minute de întindere ușoară și vei observa schimbări. Făcând acest lucru, îți vei pune în mișcare articulațiile, sângele și… mintea.

Bucură-te de lumina soarelui

După ce te trezești, este indicat să tragi draperiile și să lași lumina soarelui să-ți invadeze camera. Lumina soarelui îți poate îmbunătăți starea de spirit și este vitală pentru a menține un ritm circadian sănătos. A vedea lumina soarelui este benefic pentru obținerea unui somn de calitate și, de asemenea, te poate ajuta să te simți plin de energie în timpul zilei.

Mănâncă un mic dejun sănătos

Ultimul dintre aceste obiceiuri de dimineață care contribuie la un corp sănătos are legătură cu dieta ta. Consumul alimentelor potrivite la micul dejun te va alimenta cu energie și te va ajuta să obții nutrienți esențiali. Sari peste cerealele sau produsele de patiserie bogate în zahăr  și oferă-ți o doză bună de proteine, grăsimi sănătoase și carbohidrați. Spre exemplu, poți alege să-ți pregătești o omletă cu avocado și legume sau poți savura un iaurt grecesc cu fructe proaspete și miere.

Surse: eatthis.com, everydayhealth.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân