3 tehnici de gătit care fac mâncarea toxică

Iată care sunt cele mai comune trei tehnici de gătit care reprezintă un real pericol pentru sănătate.
27.05.2020 | Alexandra Necsoiu
3 tehnici de gătit care fac mâncarea toxică
FOTO: pexels.com / 3 tehnici de gătit care fac mancarea toxică

În bucătărie se întâmplă să mai facem şi greşeli, însă unele dintre ele pot fi un real pericol pentru sănătatea noastră. În acest sens, îţi reamintim care sunt cele trei tehnici de gătit (de altfel cel mai des întâlnite) care sunt toxice pentru sănătate şi cum le poţi evita sau cel puţin reduce aduci când pregăteşti prânzul sau cina.

Mâncarea arsă

Carnea crudă sau care nu este gătită suficient poate reprezenta un risc pentru sănătate însă şi atunci când este mult prea gătită are un efect similar. Atunci când găteşti la temperaturi ridicate rişti să arzi mâncarea. Cercetările sugerează că în cazul arsurii prezente în mâncare se produc chimicale asociate cancerului. De exemplu, HCA şi PAH, două dintre chimicalele formate atuncu când carnea este gătită la temperaturi prea mari (grill sau prăjită), pot produce modificări ale ADN-ului, iar astfel creşte riscul de apariţie a cancerului. Pentru a evita aceste situaţii, întotdeauna găteşte la foc mediu şi nu uita mâncarea pe foc. Fumul produs conţine compuşi PAH.

Prăjitul exagerat

Despre alimentele prăjite s-a tot discutat şi cu siguranţă fiecare dintre noi a reţinut că nu sunt deloc sănătoase. Atunci când prăjim mâncarea la temperaturi crescute apare acrilamida, un compus organic regăsit chiar şi în fumul de ţigară. Potrivit Societăţii Americane de Cancer, acest compus chimic se găseşte în alimentele crude şi este produs ca rezultat în urma prăjelii.

În urma unei cercetări asupra efectelor acrilamidei în corp s-a descoperit că această metodă de gătit poate creşte riscul cancerului de prostată, cancerului ovarian, cancerului endometrial, dar şi a altor probleme de sănătate precum boli cardiovasculare şi diabet.

Uleiurile greşite

Uleiul de măsline extravirgin este unul dintre ingredientele nelipsit din bucătărie. Din fericire, uleiul de măsline nu se numără printre uleiurile toxice, iar asta nu o spunem noi, ci studiile realizate în ultimii ani. În schimb, uleiurile bogate în grăsimi polinesaturate (ulei de porumb, de floarea soarelui sau de soia) produc compuşi periculoşi la temperaturi crescute. Uleiul de măsline în schimb conţine antioxidanţi naturali.