Pilates – de ce este un sport ce nu se demodează

Una dintre formele cele mai placute de sport, ce antreneaza intr-un mod bland si trupul si mintea, este Pilates.
  • Publicat:
Pilates - de ce este un sport ce nu se demodează

La fel ca şi moda care se schimbă de la sezon la sezon şi în materie de sport an de an apar aparate noi, noi tipuri de mişcare, care mai de mai de care întrecându-se în promisiuni. Unele dintre ele rezistă proba timpului, altele nu. Cu toate acestea, pe termen lung ca şi în modă stilul personal este cel care dăinuie. În materie de sport, unul dintre cele mai sigure şi fără contraindicaţii sporturi este Pilates. Află de la instructorul Pilates Elena Trifan, de ce să te apuci de Pilates chiar acum.


CSÎD: Chiar aşa, Elena, de ce să te apuci chiar acum de PiIates?

Elena Trifan: Pentru că Pilates poate să facă oricine, este o formă de sport care poate fi adaptată în funcţie de vârstă, de condiţie fizică, de stare de sănătate, de scop. Este o metodă de sport bazată pe cercetare şi validată de milioane de oameni care o practică. Pentru a arată mai bine, dar în primul rând pentru sănătate. Exerciţiile acestei metode, sunt gândite să tonifieze uniform musculatura întregului corp, să îmbunătăţească mobilitatea şi controlul, să dezvolte şi să întărească muşchii posturali, să îmbunătăţească coordonarea şi echilibrul. Diferenţa dintre Pilates şi alte forme de sport este că  acesta îţi lucrează în acelaşi timp şi corpul şi mintea. Pilates îţi cere să fii prezent în corpul tău în timpul exerciţiului, atenţia se află în mişcare, nicăieri în altă parte. Mişcarea este lentă, scopul este precizia, iar efectul este conştientizat şi trăit.

Pilates – menţine sănătoasă coloana vertebrală

CSÎD: Ce muşchi antrenează?

Elena Trifan: Joseph Pilates spunea că vârsta unui corp este data de sănătatea coloanei vertebrale. De aceea, mişcările dezvoltate şi practicate în metoda să pun mare accent pe muşchii întregului corp dar în special pe cei din zona core şi muşchii spatelui. Muşchi din zona core sunt muşchii profunzi, cei care leagă partea superioară a corpului de cea inferioară. Este important să înţelegem că tot ceea ce se vede la exterior vine din interior. Practic, energia porneşte din core, din centru şi se duce controlat către restul corpului, pe ritmul respiraţiei. Controlul, un alt principiu foarte important în Pilates, se realizează doar păstrând atenţia în corp. De aceea, la Pilates nu ne grăbim şi nu facem mişcări contra cronometru. Fiecare exerciţiu are armonia lui şi o serie de muşchi pe care îi activează, niciodată nu se lucrează o singură grupă musculară. O sesiune este gândită să atingă corpul că întreg, cu alte cuvinte, nu rămâne nici o fibră musculară nelucrată.

CSÎD: Cui se adresează?

Elena Trifan: Pilates poate face oricine. Acesta fiind asul pe care îl are aceasta formă de sport. Toată lumea se poate bucura de această minunată formă de sport, începând de la adolescenţi şi până la seniori, femei, bărbaţi, atleţi, sportivi de performanţă, persoane care au probleme cu spatele, cu genunchii. De asemenea, Pilates este recomandat şi femeilor însărcinate şi proaspetelor mămici.


CSÎD: Cât de des poţi face Pilates?

Elena Trifan: Dacă vorbim de o persoană care nu a mai făcut de mult timp sport se recomandă de 2-3 ori pe săptămână. Apoi, după ce s-au învăţat mişcările şi s-a pregătit organismul pentru efort  se  măreşte treptat numărul de şedinţe. În general, se pleacă de la 2- 4 şedinţe pe săptămână, în funcţie de ce se urmăreşte. Şi după cum spunea Joseph Pilates: în 10 şedinţe vei simţi diferenţa, în 20 vei vedea diferenţa, iar în 30 de şedinte vei avea un alt corp.


CSÎD: Ce efecte are Pilates asupra starii de bine?

Elena Trifan: Pilates este mai mult decât un sport, Pilates este o călătorie, o călătorie frumoasă şi interesantă în care descoperi lucruri noi despre corpul tău. Pilates te ajută să-ţi  conştientizezi corpul şi după sesiune, nu doar în timpul acesteia. Exerciţiile Pilates nu sunt o “găselniţă modernă” în ale sportului, ci un sistem complex de lungă durată pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării generale.

Pilates – un sport pentru bărbaţi

CSÎD: Este Pilates şi un sport şi pentru bărbaţi?

Elena Trifan: Sigur că da!  Metoda Pilates a fost concepută de către un bărbat  şi în mod clar se adresează şi bărbaţilor. Din păcate, la noi în ţară s-a dus vorba că această formă de sport este pentru femei, ceea ce nu este deloc adevărat. Pilatesul este pentru oricine îşi doreşte să arate şi să se simtă mai bine şi mai sănătos! În schimb, este adevărat că sunt mai multe femei care practică această formă de sport, poate de aici şi interpretarea greşită. Dar nu contează ce crede lumea, ci ce funcţionează pentru corpul tău! Aşadar, dragi bărbaţi, vă aştept la Pilates să demolăm prejudecăţile!


CSÎD: Cum îţi schimbă viaţa Pilates?

Elena Trifan: Pentru mine Pilates este mai mult decât o forma de sport. Exerciţiile acestei metode au o calitate a Zenului care este greu de explicat. Plăcerea pe care o găsesc atunci când fac Pilates mă ajută să mă mişc mai bucuroasă şi mai în siguranţă. După o sesiune simt acea stare de bine şi de mulţumire a corpului pentru că îi ofer acestuia ,,pachetul complet” din cap până în picioare. Mă simt că şi cum am făcut o terapie, atât pentru corp cât şi pentru minte. Pilates te ajută să te deconectezi, să fii prezent în corpul tău, să fii conştient de respiraţia ta, te ajută să-ţi dai seama singur de nevoile tale şi de ce este acesta atât de benefic pentru sănătate. Şi vreau să închei cu un citat al lui Joseph Pilates în care cred şi eu cu mare tărie: “nu există niciun medicament care înlocuieşte mişcarea!” 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”