Reţeta Elei Crăciun pentru acadele din ciocolată

Ela Crăciun a dezvăluit o reţetă simplă şi delicioasă, a acadelelor din ciocolată.
06.07.2020 |
Reţeta Elei Crăciun pentru acadele din ciocolată
Ela Crăciun a împărtăşit în mediul online una din cele mai delicioase şi mai rapide reţete de desert pentru copii, ideală pentru micul dejun ori pentru gustările dintre mese. Este vorba de acadele din ciocolată, pe care părinţii le pot prepara alături de copii, transformându-se astfel într-o nouă modalitate de a petrece timpul împreună.
 
Prepararea acestui desert durează doar câteva minute, la care se adaugă însă orele în care rezultatul trebuie să stea la frigider. Este nevoie, aşadar, doar de ciocolată de menaj, bombonele tip cip pentru glazură şi o tavă cu forme pentru gheaţă, ce se poate găsi în orice frigider.
 
“Nici nu ştiţi cât de greu îmi e să mă abţin din a mânca ceva dulce în fiecare zi. Mai ales acum, că e vară, îngheţată peste tot, frappe-uri dulci şi frumos decorate, prăjiturele fresh, cu fructe… E un adevărat chin pentru mine. Astăzi o să vă arăt o descoperire accidentală pe care am făcut-o şi noi, dar care ne place la nebunie mie şi Alesiei: acadele din ciocolată cu lapte şi bombonele. Se face uşor, dar e şi interesant şi puteţi să îi lăsaţi pe cei mici să vă ajute la pregătirea ei. Alesiei îi place mult să mă ajute la decor şi abia aşteaptă să vină dimineaţa (pentru că trebuie să stea le rece peste noapte), ca să o topească în laptele cald”, spune Ela Crăciun.
 

Pentru a prepara acest desert avem nevoie de:

  • ciocolată de menaj (poate fi şi albă)
  • tavă pentru cuburi de gheaţă
  • bombonele de tip cip pentru décor (puteţi alege orice altceva)
  • beţigaşe
 
Topim ciocolata într-un vas la abur şi turnăm apoi compoziţia în formele de gheaţă, apoi asezonăm cu bombonelele pentru toping. Înfigem câte un beţişor în fiecare cubuleţ şi punem totul la frigider. După ce se întăreşte, acadelele din ciocolată sunt gata pentru a fi savurate. Alesia a mea preferă să le mănânce dimineaţa, alături de un pahar cu lapte.
Recomandări: