Hematom subdural: simptome, tratament

Hematom subdural: simptome, tratament

Un hematom subdural este o consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral, care constă într-o apariţia unui cheag de sânge între dura mater şi arahnoidă. În lipsa unui tratament prompt, hematomul subdural poate fi fatal! Există două forme de hematom subdural: acut – când este cauzat de o lovitură puternică la nivelul capului (doar 20-30% din pacienţii cu hematom subdural acut îşi recapătă complet sau parţial funcţiile vegetative) – sau cronic – când lovitura este mai slabă în intensitate.

În anumite situaţii, hematomul subdural se resoarbe şi se vindecă de la sine, dar sunt şi cazuri când hemoragia şi hipertensiunea intracraniană, complicaţii ale acestei afecţiuni, pot pune în pericol viaţa. Prin urmare, trebuie acordată mare atenţie simptomelor survenite după o leziune la nivelul capului. Dacă acestea sunt îngrijorătoare, nu întârziaţi vizita la medic!

Hematom subdural: simptome

Simptomele hematomului subdural depind de intensitatea loviturii. Dacă aceasta este foarte puternică şi are loc o hemoragie intracraniană severă, persoana afectată îşi poate pierde conştienţa şi chiar există riscul să intre în comă. Alteori, simptomele pot apărea la câteva zile de la traumatism şi se pot agrava pe măsură ce presiunea hematomului apasă pe cutia craniană. Simptomele pot diferi şi în funcţie de vârsta sau/şi afecţiunile preexistente ale persoanei în cauză.

Trebuie menţionat însă că unele manifestări ale hematomului subdural pot fi confundate cu ale altor afecţiuni, precum boala Alzheimer, anevrismul cerebral sau tumorile cerebrale.

Printre cel mai des întâlnite simptome ale hematomului subdural se numără:

  • Durerile de cap puternice (peste 80% din persoanele cu hematom subdural prezintă acest simptom)
  • Confuzia
  • Modificări de personalitate sau de comportament
  • Ameţeală
  • Greaţă şi vărsături
  • Letargie
  • Somnolenţă excesivă
  • Apatie
  • Convulsii
  • Tulburări de echilibru sau la mers
  • Lipsă de energie
  • Slăbiciune musculară
  • Tulburări de vedere şi de vorbire
  • Paralizie facială
  • Pierderea conştienţei
  • Comă
  • În cazul copiilor mici – plâns necontrolat, iritabilitate, refuzul de a suge de la sân, creşterea în circumferinţă a capului, vărsături repetate, dificultăţi la înghiţire, letargie

Dacă prezentaţi sau observaţi că o persoană are unul sau mai multe dintre simptomele enumerate mai sus, adresaţi-vă de urgenţă medicului! Întârzierea tratamentului adecvat poate duce la apariţia unor complicaţii severe la nivel cerebral şi chiar la deces.

Cauze

Hematomul subdural este adeseori o urmare a unei lovituri puternice în zona capului, survenită pe fondul unui accident rutier, dar şi din cauza unei căderi de la înălţime. Acest tip de hematom este deseori acut, cu hemoragie intracraniană şi presiune imensă pe ţesuturile cerebrale, care pun în pericol viaţa pacientului (50-90% din persoanele care au hematom subdural acut decedează din cauza complicaţiilor).

De asemenea, hematomul poate lua naştere şi din cauza constricţiei şi ruperii arterelor cerebrale, ca urmare a atrofiei, des întâlnite la persoanele vârstnice. Acesta este deseori cronic şi prezintă simptome abia după câteva săptămâni. Hematomul subdural cronic este mai uşor de tratat decât cel acut, dar complicaţiile pot fi la fel de grave şi ameninţătoare de viaţă.

Există şi situaţii când hematomul subdural apare spontan, fără a avea o cauză anume. Cu toate acestea, anumiţi factori pot creşte riscul de apariţie a acestei afecţiuni, cum ar fi:

  • Administrarea de anticoagulante pe termen lung
  • Consumul excesiv de alcool
  • Diverse boli hematologice care blochează coagularea sângelui (de exemplu, hemofilia)
  • Vârsta foarte mică sau, din contră, foarte înaintată
  • Epilepsia
  • Chisturile arahnoide
  • Bolile cardiovasculare (hipertensiune, ateroscleroză)
  • Trombocitopenia
  • Diabetul zaharat
  • Deshidratarea

Diagnostic

Dacă aţi suferit o lovitură puternică la cap, nu amânaţi să mergeţi la medic. Complicaţiile vă pot pune în pericol viaţa! Dacă simptomele sugerează existenţa unui hematom subdural, pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului adecvat, medicul va recomanda efectuarea unor teste imagistice precum CT sau IRM, precum şi a unor analize de sânge. În anumite situaţii poate fi indicată şi o angiografie cu substanţă de contrast.

Desigur, aceste investigaţii sunt precedate de o examinare fizică şi clinică amănunţită – măsurarea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, observarea simptomelor, teste neurologice etc.

Hematom subdural: tratament

Hematomul subdural este o urgenţă medicală şi trebuie tratată în consecinţă. Totuşi, dacă pacientul traumatizat nu prezintă simptome severe, medicul ar putea prefera monitorizarea acestuia şi repetarea periodică a analizelor imagistice.

În cazurile uşoare pot fi recomandate anumite medicamente pentru ameliorarea simptomelor, cum ar fi diuretice şi corticosteroizi (pentru reducerea inflamaţiei) sau antiepileptice, sau transfuziile de sânge.

În cazul în care tensiunea intracraniană este foarte crescută, poate fi necesară trepanarea, intervenţie chirurgicală care ajută la drenarea hematomului (acest lucru este valabil în principal în cazul hematomului subdural cronic).

Hematoamele subdurale acute de mari dimensiuni sau care prezintă cheaguri de sânge pot fi eliminate printr-o procedură chirurgicală numită craniotomie. Din păcate, intervenţia prezintă riscuri – un studiu a arătat că 18% din pacienţii trataţi astfel au decedat în următoarele 30 de la zile de la operaţie, ca urmare a complicaţiilor. De asemenea, prognosticul este negativ (mortalitate peste 90%) în cazul pacienţilor operaţi după 4 ore de la apariţia traumatismului – dacă pacientul este tratat în primele 4 ore, mortalitatea scade la 30%.

În lipsa unui tratament, dar uneori şi ca urmare a intervenţiilor chirurgicale pentru eliminarea hematomului, pot surveni o serie de complicaţii, precum: crize de epilepsie, tulburări de memorie, vertij, cefalee puternică, anxietate, dificultăţi de concentrare sau de vorbire, hemipareza sau hemiplegia, hernierea creierului (poate duce la comă şi chiar deces).

Prevenţie

Cea mai bună metodă de a preveni un hematom subdural constă în protecţia capului prin purtarea de căşti speciale în cazul practicării ciclismului sau a altor sporturi de contact. De asemenea, se recomandă purtarea centurii de siguranţă în autovehivul. Persoanele vârstnice în special trebuie să acorde mare atenţie amenajării spaţiului din locuinţă, pentru a preveni căderile accidentale.

Hematomul subdural: când trebuie să mergeți urgent la medic

În cazul oricei lovituri la cap sau a oricărui accident, urmate de simptome, persoana care a trecut printr-o astfel de situație ar trebui să meargă de urgență la medic sau la camera de gardă a unei unități medicale. Aceasta pentru că orice hematom subdural trebuie evaluat și tratat imediat.

Surse: www.nhs.uk, www.cdc.gov

Articol actualiza în 2022.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?