Terapia prin micro-înţepături, soluţia de ultimă oră pentru ameliorarea vergeturilor

Microneedlingul folosind Dermapen este o procedură eficientă pentru ameliorarea vergeturilor, accesibilă, puţin dureroasă şi cu un timp scurt de recuperare.
  • Publicat:
Terapia prin micro-înţepături, soluţia de ultimă oră pentru ameliorarea vergeturilor

Vergeturile reprezintă una dintre cele mai comune cauze de nemulţumire a femeilor faţă ce propriul corp. Fie că sunt rezultat al unei sarcini, al schimbării în greutate sau pur şi simplu al exerciţiilor efectuate la sala de sport, se întâmplă destul de frecvent ca ele să apară în zona abdomenului, pe coapse, sâni sau chiar şi partea superioară a braţelor.

 

Rezultate bune în ameliorarea acestei probleme a dovedit microneedlingul, cel mai frecvent folosind un dispozitiv numit Dermapen, o procedură care tinde să devină la momentul actual una din opţiunile preferate de tratament al vergeturilor. 

De ce apar vergeturile

Vergeturile apar, de obicei, asemeni unor linii paralele pe piele, care diferă ca textură şi culoare de pielea normală, şi care se datorează ruperii fibrelor conjunctive din profunzimea pielii, ca urmare a creşterii rapide a volumului zonelor afectate ale corpului. Când sunt atinse cu degetele se simt ca o uşoară depresiune şi, în stadii timpurii, provoacă uneori mâncărime sau sunt inflamate. 

“Vergeturile apar frecvent la nivelul trunchiului în cazul adolescenţilor care înregistrează o creştere rapidă, la nivelul abdomenului şi sânilor în cazul femeilor gravide şi oriunde la nivelul corpului în cazul persoanelor supraponderale şi obeze. O variantă particulară de vergeturi sunt cele apărute la culturişti şi persoanele care câştigă o masă musculară considerabilă în ritm rapid. Dezechilibrele hormonale şi folosirea de steroizi pot predispune şi ele la vergeturi”, explică domnul doctor Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog

Din păcate, până în prezent niciun produs de îngrijire nu a dovedit să funcţioneze împotriva vergeturilor. Masajul blând şi frecvent cu uleiuri poate preveni dezvoltarea lor, însă, odată ce ele apar, folosirea freventă a cremelor hidratante nu aduce rezultate încurajatoare. 

Ce este Dermapen şi cum funcţionează

Cei care urmăresc îmbunătăţirea aspectului vergeturilor existente au la dispoziţie diverse proceduri, inclusiv tratamente cu laser, dermabraziune şi retinoizi pe bază de prescripţie medicală. Printre toate acestea s-a remarcat microneedlingul folosind Dermapen, o procedură eficientă, accesibilă, puţin dureroasă şi cu un timp scurt de recuperare.

Dispozitivul şi-a dovedit eficienţa în diminuarea aspectului vergeturilor datorită modalităţii revoluţionare de a induce formarea de colagen şi remodelarea pielii. Aparatul este utilizat pentru “microneedling”, procedură care constă în generarea de microcanale la nivelul pielii prin traumatizarea provocată folosind ace de diametru foarte mic. Această tehnică stimulează eliberarea factorului de creştere, producţia de fibroblaste şi formarea de colagen şi elastină.

“Dispozitivul prezintă un capăt cu ace de unică folosinţă a căror profunzime poate ajunge până 2.5 mm în funcţie de zona tratată şi poate crea până la 1200 microcanale pe minut. Când vârful acului intră în contact cu pielea, acesta produce microleziuni, fapt ce induce apariţia unui răspuns imun şi crearea de neocolagen. Microleziunile se vor comporta precum microcanale prin care vor fi transportate substanţe nutritive. Dispozitivul execută mii de micro-înţepături controlate, cu un puternic efect de reîntinerire asupra fibrelor de colagen şi elastină, atât prin acţiunea mecanică, cât şi prin introducerea substanţelor active direct în straturile profunde ale pielii”, explică specialistul dermatolog.


Datorită faptului că dispozitivul oscilează foarte repede, vârful aparatului va aluneca rapid pe suprafaţa tegumentară şi nu există riscul de „agăţare” sau rupere a pielii.

“Microtrauma va stimula producţia de colagen în zonele tratate. Utilitatea de bază este în tratamentul acneei, însă Dermapen s-a dovedit eficient în ameliorarea vergeturilor atunci când este folosit alături de substanţe stimulante introduse prin canalele create”, a completat specialistul.

În cât timp apar rezultatele

Rezultate vizile pot fi observate după 4-8 şedinţe de tratament efectuate la intervale de 4 săptămâni. Pentru confortul pacienţilor se foloseşte cremă anestezică înainte de fiecare şedinţă. Fiecare şedinţă durează între 20-30 minute în funcţie de zona tratată. 

În principiu, orice zonă a corpului poate fi tratată. Nu există contraindicaţii absolute, însă procedura este de evitat în cazul persoanelor cu istoric de cicatrici cheloide, cu tulburări de coagulare sau celor aflate în timpul sarcinii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”
Recomandări: