Olivia de Havilland, un personaj emblematic din pelicula „Pe aripile vântului”, a împlinit 104 ani

Olivia de Havilland este cea mai longevivă actriţă de la Hollywood. Mulţi o ştiu din filmul „Pe aripile vântului”. Vezi cum arăta actriţa în urmă cu 80 de ani.
  • Publicat:

Olivia de Havilland este una dintre cele mai longevive actriţe de la Hollywoold. Vedeta a împlinit pe 1 iulie venerabila vârstă de 104 ani!

Actriţa este cunoscută în special pentru rolul interpretat în pelicula „Pe aripile vântului”, în 1939, unde a jucat-o pe Melanie Hamilton, cea care devine sotia lui Ashley Wilkes (interpretat de Leslie Howard), iubit de Scarlett O’Hara (Vivien Leigh).

 

„Pe aripile vantului” a fost recompensat cu nouă premii Oscar şi cele mai mari încasări din acea vreme.

Vedeta a declarat că a văzut „Pe aripile vântului” de câteva zeci de ori şi „de fiecare dată îmi aduce bucurie. Din fericire, nu mă face melancolică”, a spus ea despre colegii săi care nu mai trăiesc. „Când îi văd cum vibrează pe ecran, că am experimentat o astfel de reuniune cu ei, mă bucură”, a adăugat Havilland.

Descoperă în GALERIA FOTO de mai jos o selecţie de fotografii de excepţie cu actriţa Olivia de Havilland în tinereţe.

Însă de Havilland a continuat să joace în numeroase alte producţii cinematografice de excepţie, cum ar fi „To Each His Own” (în 1946 a câştigat râvnita statuetă pentru Cea mai bună actriţă cu prestaţia din acest film) sau „The Heiress”.

Olivia de Havilland locuieşte în Paris de câţiva ani, împreună cu fiica sa, şi plănuieşte să trăiască cel puţin până la 110 ani.

Într-un interviu recent acordat revistei Vanity, Olivia spune că vitalitatea şi viaţa lungă de care se bucură se datorează dragostei, râsului şi luminii. Ea mai spune că adoră şampania şi „îşi antrenează” creierul rezolvând zilnic puzzle-urile sau cuvintele încrucişate din cotidianul New York Times. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”
Recomandări: