Shoppingul de haine în străinătate – de ce este preferat de unii români?

Cumperi haine des sau aștepți să pleci într-o vacanță unde ai opțiuni diverse? Unde mai pui că perioadele de vacanță coincid cu cele de reduceri...
  • Publicat:
Shoppingul de haine în străinătate – de ce este preferat de unii români?
De ce suntem tentați să cumpărăm haine în vacanțele în străinătate? Foto: Mădălina Drăgoi

Câte haine din dulapul dumneavoastră sunt cumpărate din țară și câte din străinătate? Ei bine, la această întrebare, cel mai probabil un număr mare de români vor indica cel puțin câteva piese vestimentare cumpărate în afara granițelor. Ce-i drept, mult timp, oferta de haine din țara noastră nu putea concura nici pe departe cu cea din țările din Vestul Europei sau Statele Unite ale Americii. Și evident, acolo unde cererea este mai mare și oferta este mai generoasă. Dar și reducerile de preț.

Unele persoane achiziționează bilete de avion sau chiar sejuri organizate de către agențiile de voiaj în perioada reducerilor. Și alocă un anumit buget *după posibilități, cumpărării de haine, încălțăminte, accesorii. Unii turiști merg pe marile bulevarduri și se bucură de atmosferă, dar alții au un alt obiectiv, departe de forforta centrelor comerciale. Caută outleturi. Iar outleturi pot fi chiar la marginea sau în afara marilor orașe. Însă, de multe ori sunt afaceri foarte bune.

În perioade reducerilor unele outleturi din străinătate pot avea prețuri foarte mici

Maria, 34 de ani, din București ne-a povestit: ”În vacanța pe care am avut-o la Marea Adriatică, în Italia, am fost la piață volantă. Acolo am realizat că în zonă sunt foarte multe fabrici de încălțăminte. Și am căutat pe internet adrese de outleturi dar și de târguri. Declar cu mână pe inimă că am găsit pantofii și sandalele la care visam și am plătit doar 5 la sută din prețul inițial. Este adevărat că port 35, deci o măsură mai greu de vândut!”

A găsit mai ușor haine potrivite staturii ei înalte în străinătate

Lavinia, 46 ani, Brașov a descoperit că în țările din nordul Europei este mai ușor să găsești pantaloni pentru femeile înalte. ”Am 1,83 metri și recunosc că nu îmi este foarte ușor să găsec îmbrăcăminte, mai ales pantaloni. Însă, am fost la o conferință în Germania și în timpul liber, prin magazine, am observat că au o ofertă mult mai generoasă pentru femeile înalte. De atunci, tot vizitez țări din Nord (am fost în Suedia, Olanda, Danemarca) și mă bucur și că pot face shopping mai ușor pentru mine”.

Haine originale, dar și amintiri legate de călătorie trăiesc prin achizițiile vestimentare

Alte explicații pentru ne place să cumpăram haine din deplasări: Ne place să creionăm povești în jurul hainelor, obiectelor: ”Rochia neagră de la Paris”, ”pantofii albaștri din Viena”, ”colierul de la un magazin vintage din Londra”. Acestea construiesc amintiri și mai frumoase peste ani și ani.

În timpul unei vacanțe sau deplasări avem o altă stare de spirit. Suntem mai plini de viață, mai departe de grijile cotidiente, mai departe de facturi de zi cu zi. Punem accent mai mult pe celebrarea vieții, devenim mai creativi. Și în plus, te poți gândi: ”Când voi mai ajunge aici…” Un alt motiv pentru care este greu să te abții este că nu ai tot timpul din lume la dispoziție. Văzut, cumpărat, plăcut! Alte persoane afirmă că preferă să cumpere din alte țări pentru a avea haine mai deosebite, pentru a nu risca să fie la fel îmbrăcate ca și colegii de birou.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân