Îmbătrânirea cu bune şi rele…

Atenţia acordată anti-îmbătrânirii reprezintă un val uriaş care străbate lumea. Reprezintă o tendinţă uriaşă – nu doar un capriciu.
  • Publicat:
Îmbătrânirea cu bune şi rele...

De curând, mă uitam la televizor într-una din seri şi, pe parcursul unei emisiuni de o oră, am vazut reclame publicitare de 60 de secunde care promovau produse anti-îmbătrânire.

Atenţia acordată anti-îmbătrânirii reprezintă un val uriaş care străbate lumea. Reprezintă o tendinţă uriaşă – nu doar un capriciu.

Cercetările în domeniu anti-îmbătrânirii continuă şi se dezvoltă, iar volumul produselor şi serviciilor care se adresează îmbătrânirii creşte la nivel global – totul, începând de la cosmetice şi până la alimente şi suplimente.

Această tendinţă globală depăşeşte cu mult dorinţa de a arăta tineri. Potrivit Biroului Recensământului şi Institutelor Naţionale de Sănătate din S.U.A., în prezent, mai mult de o jumătate de miliard de oameni au vârsta peste 65 de ani iar acest număr va ajunge rapid la un miliard în acest secol. Până în 2040 se estimează că 14% din populaţia lumii vor fi persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

De ce vă spun toate acestea? Puteţi să întrebaţi pe oricine şi vi se va răspunde că, dacă are şansa, va dori să trăiască din plin acei câţiva ani suplimentari, nu doar să supravieţuiască. Datorită progreselor constante în tehnologie, ne-am obişnuit cu un trai de calitate, cu noi invenţii care crează soluţii pentru aproape orice problemă din în ziua de azi. Aşteptăm şi chiar solicităm acelaşi gen de efort cu privire la ce este mai important pentru noi… viaţa noastră!

Unii dintre noi îmbătrânesc mai frumos decât alţii. De ce?

I se întâmplă fiecăruia dintre noi. Din ziua în care venim pe lume, începem să îmbătrânim. Totuşi, unii dintre noi îmbătrânesc mai frumos decât alţii. De ce unii oameni trăiesc sănătoşi şi tineri până la vârsta de 65 de ani? Ce se întâmplă? Care este diferenţa? De ce unii oameni arată atât de tineri comparativ cu alţi oameni de aceeaşi vârstă? Cei care nu îmbătrânesc frumos ar fi putut să facă ceva diferit? Iar apoi ne întrebăm: “eu cum arăt?”.

Oglindă, oglinjoară… unde este tinereţea mea?

Aşa că ne privim atent în oglindă. În loc să aruncăm o privitre obişnuită în timp ce ne îndreptăm spre uşă, ne oprim şi ne uităm atent la imaginea care ne priveşte şi, după câteva momente de introspecţie, realizăm că îmbătrânim!

Pentru unii oameni, este un adevărat şoc să descopere riduri, bărbii lăsate şi ochi umflaţi. Mai mult decât atât, ei vor să ştie de ce se simt atât de obosiţi precum au început să arate.

Putem să murim sănătoşi?

Joseph Chang, PHD, întreabă în cartea sa, “Mitul îmbătrânirii”: “Putem să murim sănătoşi?” Este logic că obiectivul nostru ar trebui să fie să părăsim viaţa în paşi de dans în clipa finală, nu să petrecem ultimele zile pe o canapea sau în pat.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite din anul 2009, în cele mai bogate ţări din lume indicele speranţei de viaţă creşte cu cinci ore sau mai mult în fiecare zi. Având o viaţă mai lungă şi, în multe cazuri, mai productivă, oamenii ajung să trăiască suficient de mult pentru a-şi face probleme legate de îmbătrânire.

Au existat vremuri când infecţiile, malnutriţia, complicaţiile apărute la naştere, intoxicaţiile cu mâncare şi condiţiile de viaţă periculoase au dictat o speranţă de viaţă mai redusă pentru oamenii din întreaga lume. Pe parcursul secolului trecut, antibioticele, igiena personală şi îngrijirea medicală au redus în mod semnificativ ratele de mortalitate ale persoanelor aflate în primii ani de viaţă sau la vârsta adultă, permiţându-le oamenilor să trăiască suficient de mult cât să îmbătrânească. Ironic, astăzi principala cauză de deces în ţările dezvoltate este reprezentată de procesul în sine de îmbătrânire şi maladiile asociate acestuia.

Mai puţine calorii = o viaţă mai lungă

Benjamin Franklin a spus: “Pentru a-ţi prelungi viaţa, micşorează porţiile de mâncare.” Afirmaţia omului de stat citat era foarte perceptive. Ştiaţi că dacă reduceţi aportul de calorii cu 30-40%, menţinând în acelaşi timp o nutritive adecvată, veţi trăi probabil mai mult?

Timp de mai mulţi ani au fost efectuate studii cu privire la restricţia calorică. De exemplu, doi şoareci au fost crescuţi în condiţii identice cu excepţia faptului că unul a avut o alimentaţie cu un aport normal de calorii în timp ce, în cazul celui de-al doilea, aportul restricţionat de calorii a fost limitat la suplimentarea nutritive. În aproape toate cazurile, şoarecii cu un aport restricţionat de calorii au prezentat trăsături fizice mai tinere. După moartea acestora, autopsia efectuată a arătat, de asemenea, faptul că organele lor erau mai tinere din punct de vedere clinic.

Spune da vieţii!

Viaţa este un dar pe care nu putem să-l refuzăm. V-aţi gândit vreodată la aceasta? Indiferent de momentul naşterii noastre sau al circumstanţelor, cu toţii facem această călătorie miraculoasă. Cred cu adevărat că majoritatea oamenilor văd viaţa ca pe un dar extraordinar şi, ca ceva rar şi preţios, vor să o protejeze.

“Mai important, cred că ei sunt obligaţi să o facă şi consider că acesta este principalul motiv pentru care oamenii sunt atât de fascinaţi de anti-îmbătrânire. Dincolo de vanitate, narcissism, eu cred că noi, oamenii, suntem supravieţuitori!”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Cum dai volum părului fin
Cum dai volum părului fin
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”