Gimnastica faciala: solutie antirid gratuita si fara pericole

Timp de 10 minute, antreneaza-ti muschii fetei. Nu vei avea decat beneficii!
  • Publicat:
Gimnastica faciala: solutie antirid gratuita si fara pericole
Gimnastica faciala: solutie antirid gratuita si fara pericole

In aceeasi masura in care gimnastica iti permite sa iti modelezi silueta, o sesiune de numai 5-10 minute pe zi de exercitii faciale te ajuta sa ai o piele ferma, un contur al fetei mai bine definit si mai putine riduri. Fara botox, fara chirurgie estetica, fara cutit.

Daca vrei sa ramai tanara fara prea multe batai de cap, incepe-ti ziua in fata oglinzii. Timp de 10 minute, antreneaza-ti muschii fetei. Nu vei avea decat beneficii!

Fata noastra are in total 50 de muschi. Doar un numar limitat dintre ei este solicitat de mimica cotidiana. Unii raman nemiscati si ajung intr-un final sa se lase, tenul pierzandu-si astfel din fermitate si parand mai batran.

Altii sunt suprasolicitati si ajung sa ramana contractati chiar si in momentele de rapaos, dand nastere astfel la riduri.

Din acest motiv, niste exercitii care sa echilibreze balanta, sa oxigeneze muschii nefolositi si sa elibereze tensiunea din cei suprasolicitati devin absolut necesare.

Iata ce trebuie sa faci sa scapi de…

…ridurile din jurul ochilor
Laba de gasca a inceput sa prinda contur? Nici o problema! Trage pielea de pe tampla spre exterior si strange-ti ochii ca si cum ar trebui sa privesti la distanta timp de 20 de secunde. Repeta operatiunea de 3 ori.

Tot in acest scop, inchide-ti si deschide-ti ochii cu miscari mult mai accentuate, exagerate chiar.

…ridul lung de pe frunte
Pentru a scapa de el, ai la dispozitie 2 exercitii:
Cu degetul mare apasat pe tample, deschide-ti larg ochii si ridica-ti sprancenele. Repeta operatiunea insa de aceasta data cu degetul mare deasupra sprancenelor.

…cearcanele de sub ochi
Inchide-ti ochii tinand cu degetul apasat pe coltul extern. Incearca sa incordezi muschii din zona, impingand pleoapele una inspre cealalta. Tine-le asa aproximativ 30 de secunde. Repeta exercitiul de trei ori.

…barbia dubla

Ce trebuie sa faci in acest scop este sa… iti scoti limba afara cat de tare posibil! Astfel, ii permiti maxilarului sa se apropie de gat. Repeta exercitiile de 10 ori, relaxandu-ti muschii intre reprize.

Sfat:
stim ca poate parea greu insa incearca sa ramai serioasa cand faci exercitiul asta.

…pleoapele superioare delasate
Priveste-te in oglinda cu ochii deschisi la maximum, ca si cum ai vrea sa ajungi cu genele cat mai aproape de sprancene. Ai facut exercitiul corect abia atunci cand iti vezi albul ochiului de deasupra irisului. Tine-ti ochii asa cat mai mult timp posibil.

… buze subtiri, fara volum
In acest caz, trebuie sa te joci cu vocalele. Spune un O bine articulat tragand cu podul palmei obrajii inspre ureche. Apoi, alterneaza litera O cu E avand muschii cat se poate de incordati.

Tot in acest scop, apasa-ti buzele una inspre cealalta si impinge-le inainte ca si cum ai da cuiva un pupic. Mentine o tensiune musculara maxima, pana ce si narile se unesc. Relaxeaza.

Rasul – bun la toate
Nu este bun doar pentru moral. Este excelent si pentru fata ta, pentru ca iti lucreaza absolut toti muschii! Asa ca, ce mai astepti?

Citeste si Energizeaza-te dupa o zi grea la munca
                 Efect anti-imbatranire si de relaxare a tenului de la Astor

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”