Dr. Cristian Nițescu, chirurg estetician: „Unele femei simt că nu sunt frumoase pentru că au senzația că nu se pot încadra în anumite tipare impuse de societate”

Dr. Cristian Nițescu, chirurg estetician: „Unele femei simt că nu sunt frumoase pentru că au senzația că nu se pot încadra în anumite tipare impuse de societate”
Sursa foto: Shutterstock

Când vine vorba de intervențiile estetice, cele mai bune rezultate le au cele făcute la momentul potrivit și, mai ales, adaptate fiecărei persoane și nevoilor ei, explică Dr. Cristian Nițescu, medic primar în chirurgie estetică și Doctor în Științe Medicale.

Numeroase inovații care ne ușurează viața sunt disponibile și în domeniul intervențiilor estetice, fapt care ajută medicul să ofere rezultate foarte bune pacientelor. De la tehnici noi până la materiale mult mai bune din punctul de vedere al tehnologiei utilizate, toate acestea ajută femeile să se simtă mai bine în pielea lor și să întârzie efectele trecerii timpului.

Pentru a maximiza însă rezultatele, momentul în care alegem să facem o intervenție estetică este la fel de important.

Pentru ca un tratament anti-aging să fie eficient, el trebuie început la primele semne ale îmbătrânirii tegumentare. Asta nu înseamnă să efectuăm preventiv injectări de acid hialuronic sau toxină botulinică inutil, ci înseamnă să le efectuăm atunci când apar primele riduri, chiar dacă acestea se disting puțin mai greu.

Evident, pe primul loc în eficiența tratamentelor anti-aging rămân cele două soluții de injectare. Totuși, este important de știut că lipsa fumatului, odihna, expunerea corectă și controlată la soare și un stil de viață sănătos și sportiv ajută foarte mult la menținerea calității tenului, declară doctorul Cristian Nițescu.

Astfel de intervenții se fac după aplicarea unei cantități de cremă anestezică. În funcție de zona în care se intervine și de tipul ridurilor, medicul este cel care recomandă atât cantitatea necesară, cât și tipul substanței potrivite. Aceasta, deoarece acidul hialuronic este folosit pentru zone anatomice diferite față de toxina botulinică.

Din experiența mea profesională pot spune că stereotipurile de frumusețe din zilele noastre influențează foarte mult părerea femeilor asupra propriei imagini.

Din păcate, aceste stereotipuri – cu care nu întotdeauna rezonez în materie de ceea ce înseamnă frumosul cu adevărat – nu sunt adaptabile fiecărei persoane, iar unele femei simt că nu sunt frumoase pentru că au senzația că nu se pot încadra în anumite tipare impuse de societate, ceea ce este o impresie falsă, a concluzionat medicul.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Cristian Nițescu - Medic primar chirurgie plastică și estetică
Dr. Cristian Nițescu este medic primar chirurgie plastică și estetică, doctor în științe medicale și își desfășoară activitatea în cadrul Royal Hospital, fiind și director medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București, timp de zece ani. Are ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan