Demachierea corectă, pas cu pas

Știm cât este de importantă demachierea corectă a tenului, mai ales în procesul de îmbătrânire. Iată cum să faci acest ritual de îngrijire corespunzător.
  • Publicat:
Demachierea corectă, pas cu pas
Demachierea corectă, pas cu pas

Știm cât este de importantă demachierea corectă a tenului, mai ales în procesul de îmbătrânire. Dacă este ceva ce mi-aș fi dorit să conștientizez în adolescență este acest pas și efectele lui. Mai exact, obișnuiam să nu dau importanță îngrjirii pielii, mai ales în perioada liceului, când am început să mă machiez. Cea mai mare greșeală pe care am comis-o a fost ca de foarte multe ori să adorm machiată (Doamne, mă mai miram de ce mă confrunt cu acneea!).

Dar din fericire, odată cu trecerea anilor, acest subiect a început să mă intereseze tot mai mult și am învățat care sunt pașii esențiali atunci când vine vorba de o curățare corectă a tenului. Și am să te învăț și pe tine, pentru că niciodată nu este prea târziu să reparăm niște greșeli și să nu lăsăm procesul de îmbătrânire să-și lase urme asupra noastră.

Demachierea corectă a tenului

Apă micelară

Primul lucru pe care-l fac, indiferent dacă sunt machiată sau nu, este să folosesc apa micelară. Prefer această formulă pentru că oferă un aspect proaspăt pielii, iar machiajul indiferent dacă este unul intens sau light se curăță imediat. Este foarte important să folosești produse cosmetice potrivite tipului tău de ten pentru a evita iritațiile și roșeața și, încearcă pe cât de mult posibil să eviți produsele din supermarket și optează pentru cele farmaceutice. Multe dintre cele pe care le găsim pe rafturile magazinelor conțin alcool.

Gel de curățare

Următorul pas după ce îndepărtez machiajul este să aplic un gel de curățare, fie simplu sau cu particule abrazive fine care să-mi permită o exfoliere ușoară a pielii și îndepărtarea celulelor moarte. Dacă nu am un gel pentru exfoliere folosesc o perie de curățare a tenului care mă ajută să obțin același efect. În plus, porii sunt mai curați și evit apariția punctelor negre.

Toner sau soluție cu acid salicilic

Cu ajutorul tonerului reușesc să îndepărtez ultimele impurități rămase pe piele. Cu siguranță ai observat că oricât de multe produse de curățare folosești, tot mai rămâne câte puțin produs cosmetic pe undeva pe piele. Tonerul este ideal în aces sens, iar pe lângă asta pregătește pielea pentru aplicarea produselor de îngrijire precum creme și serumuri. Atunci când mă confrunt cu acneea, prefer să aplic cu ajutorul unei dischete demachiante acid salicilic în zonele cu probleme.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”