Cum scapi de transpiraţia excesivă (hiperhidroza)

Zilele caniculare sunt un supliciu - pentru oricine - şi din cauza transpiraţiei excesive. Însă există persoane care se confruntă cu acest fenomen deranjant tot timpul anului. Iar vara, situaţia poate scăpa de sub control.
  • Publicat:
Cum scapi de transpiraţia excesivă (hiperhidroza)

Zilele caniculare sunt un supliciu – pentru oricine – şi din cauza transpiraţiei excesive. Însă există persoane care se confruntă cu acest fenomen deranjant tot timpul anului. Iar vara, situaţia poate scăpa de sub control.

Transpiraţia excesivă nu este tolerată social pentru că pătează hainele, creând falsa impresie de nespălare, palmele umede sunt neplăcute la atingere, iar persoanele cu această problemă se plâng că păteaza hârtia când scriu sau că nu pot prinde bine în mână unele obiecte. Tălpile umede alunecă în încălţăminte. Transpiraţia excesivă creează un mare handicap social şi profesional, chiar şi atunci când nu e însoţită şi de miros neplăcut”, descrie fenomenul medicul dermatolog Mihaela Leventer care diagnostichează frecvent astfel de cazuri.

Transpiraţia excesivă poate fi o afecţiune în sine, hiperhidroza. Aceasta afectează 1 la sută din populaţie şi poate debuta devreme, în copilărie, la nivelul palmelor, tălpilor şi axilelor. Deşi persoanele afectate apelează cu generozitate la deodorante, acestea nu fac faţă secreţiei excesive a glandelor sudoripare.

Pentru hiperhidroză, există, din fericire, mai multe tratamente. Cel mai uşor de realizat şi fără efecte secundare importante este tratamentul injectabil cu toxină botulinică. Avem la dispoziţie un medicament care are această indicaţie şi care diluat corespunzător şi injectat după o tehnică specială, asigură o perioadă de anhidroză, adică de lipsă a sudoraţiei în zona injectată de minimum 3 luni. Majoritatea pacienţilor care fac acest tratament au un efect de peste 3 luni şi – din injectări succesive – se poate ajunge până la o durată a efectului de până la 8 luni. Tratamentul este perfect pentru palme şi tălpi”, recomandă medicul care, de-a lungul timpului, a aplicat terapia la sute de pacienţi.

Dacă transpiraţia excesivă se manifestă la nivelul axilelor, specialiştii pot recomanda intervenţia de chiuretare şi aspirare a glandelor sudoripare.

“Este o procedură care se efectuează în anestezie locală şi care duce la o reducere a sudoraţiei permanente în proporţie de 80%. Pacienţii trataţi astfel vor păstra o sudoraţie minimală, considerată asemănătoare cu cea normală ca debit. Se mai vorbeşte astăzi şi despre tratamentul laser al sudoraţiei excesive, dar aparatele sunt scumpe având o singură indicaţie, şi s-au dovedit dureroase. Recomandarea mea este tratamentul cu toxină botulinică sau aspirarea glandelor sudoripare din zona axilelor”, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Toxina botulinică nu are efecte secundare şi se injectează după aplicarea anesteziei locale. Procedura trebuie repetată la câteva luni, pentru că efectul împotriva transpiraţiei excesive este unul temporar.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân