Cele mai nocive obiceiuri pentru pielea ta

Îngrijirea tenului face parte din ritualul nostru de înfrumuseţare, însă eistă câteva obiceiuri de care ar trebui să scăpăm pentru a avea o piele sănătoasă. Vă prezentăm cele mai frecvente mituri, greşeli şi îndoieli cu care ne confruntăm zilnic.
  • Publicat:
Cele mai nocive obiceiuri pentru pielea ta

Îngrijirea tenului face parte din ritualul nostru de înfrumuseţare, însă eistă câteva obiceiuri de care ar trebui să scăpăm pentru a avea o piele sănătoasă.

Vă prezentăm cele mai frecvente mituri, greşeli şi îndoieli cu care ne confruntăm zilnic.

10 greşeli care îţi afectează pielea

Sucul de lămâie este benefic pentru luminozitatea şi tonifierea tenului

Greu de crezut, pentru că remediile naturale nu se potrivesc tuturor tipurilor de ten. Un ingredient controversat în dezbaterea acestei probleme este sucul de lămâie. Ocupând locul al doilea pe scara PH-ului, sucul citricelor poate afecta pielea atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Cu simptome imediate, cuprinzând erupţii cutanate iritante sau arsuri, lămâia usucă tenul şi poate distruge pelicula care protejează pielea împotriva bacteriilor.

Riscurile la care te expui dacă nu foloseşti creme cu protecţie solară

Melanomul, cel mai periculos tip de cancer de piele, este cel mai diagnosticat cancer din Europa şi SUA. Folosirea zilnică a unei creme cu SPF 15 ar putea reduce cu 40-50% şansa de a face cancer de piele. Deşi persoanele cu tenul deschis la culoare sunt mai predispuse, toată lumea ar trebui să se protejeze împotriva razelor UV, atât vara, cât şi iarna.

Folosirea produselor high-end, un moft!

Deşi asociem termenul high-end sunt cu calitatea ireproşabilă, rezultatele obţinute în urma folosirii produselor pentru îngrijirea pielii şi machiaj ne pot dezamăgi. Experţii din industria frumuseţii susţin că brandurile mass-market investesc mai mulţi bani pentru cercetare şi dezvoltare.

Cumpărarea produselor organice fără a verifica eticheta

Moda cosmeticelor bio capătă tot mai multă amploare dar trebuie să fim atente în alegerea acestor produse. Nu toate produsele naturale sau cu ingrediente raw sunt automat bune pentru îngrijrea tenului. Ca şi în cazul sucului de lămâie, cosmeticele care conţin ingrediente brute ( precum untul de shea sau nuca de cocos ) pot fi foarte dure pentru pielea ta.

Amintiţi-vă să verificaţi întotdeauna ingredientele de pe etichetă: adesea produsele „all natural” conţin conservanţi sintetici sau sulfaţi nocivi.

Evitarea uleiului pentru tenul gras

Sebumul, substanţa secretată de glandele sebacee, hidratează pielea dacă este prezent în cantităţi normale. Excesul  de sebum cauzează tenul gras care poate duce la apariţia acneei. Deşi ar putea fi contraindicat să aplici ulei pe tenul gras, există şi unele avantaje. În efortul de a combate apariţia coşurilor, curăţarea repetată a tenului duce, în timp, fie la uscarea tenului şi apariţia iritaţiilor, fie la stimularea secreţiei de sebum. De menţionat faptul că unele creme hidratante ar putea ajuta la păstrarea echilibrului pielii.

Ignorarea tipului tău de ten

Este foarte important să ştii ce tip de ten ai pentru a putea alege produsele care ţi se potrivesc. De exemplu nu se recomandă folosirea acidului salicilic pe tenul uscat întrucât îţi irită şi deshidratează pielea. Dacă nu îţi poţi recunoaşte tipul tenului poţi consulta medicul dermatolog pentru o diagnosticare precisă.

Neglijarea peelingului

Exfolierea este o metodă dermato-cosmetică aplicată acasă sau la salon prin care celulele moarte şi reziduurile pielii sunt eliminate. Peeling-ul facial stimulează reînoirea celulară, reduce ridurile şi stimulează producerea de colagen. Dacă nu vrei sa apelezi la peeling-ul chimic îţi poţi prepara acasă un gomaj cu ingrediente care curăţă şi ingrijesc pielea (mălai, miere, ulei de migdale). Asigură-te că îţi exfoliezi pielea cel puţin o dată la două săptămâni şi vei avea o piele tânără şi sănătoasă.

Igiena instrumentelor de machiaj

Fie că sunt din păr natural sau din materiale sintetice cu toţii ştim cât de importante sunt pensulele pentru machiaj. Pensulele adună bacterii şi microbi care se transferă pe produse şi mai apoi intră în contact cu pielea noastră, de aceea este necesar să le curăţăm în mod corespunzător.

Controversatele şerveţele demachiante

Şerveţelele umede ne scapă din orice încurcătură şi sunt folositoare mai ales când avem o zi agitată sau nu avem timp pentru ritualul nostru de demachiere. Se pare că, şerveţelele demachiante nu au puterea de a curăţa pielea în totalitate, reziduurile cosmetice rămase  în porii feţei provocând astfel iritaţii. Dacă nu vrei să renunţi la şerveţele, asigură-te că după folosirea acestora îţi vei clăti şi hidrata tenul .

Folosirea mâinilor

Încearcă să observi de câte ori îţi atingi faţa întâmplător sau cu scop în timpul unei zile –  evident cu mâinile murdare. Stai la birou cu mainile pe faţă? Schimă-ţi acest obicei şi asigură-te că toate obiectele care intră în contact cu tenul tău ( faţa de pernă, ecranul telefonului mobil, prosopul) sunt curate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân