4 sfaturi de îngrijire a pielii iarna

Iarna, frigul şi uscăciunea sunt principalii adversari ai pielii tale. Dacă te întrebi ce ar trebui să faci pentru ca pielea ta să nu aibă de suferit, medicul dermatolog Ioana Silvia Simian îţi oferă câteva sfaturi eficiente pentru a-ţi proteja pielea în acest anotimp.
  • Publicat:
4 sfaturi de îngrijire a pielii iarna

Iarna, frigul şi uscăciunea sunt principalii adversari ai pielii tale.

Dacă te întrebi ce ar trebui să faci pentru ca pielea ta să nu aibă de suferit, medicul dermatolog Ioana Silvia Simian îţi oferă câteva sfaturi eficiente pentru a-ţi proteja pielea în acest anotimp.

1. În primul rând este nevoie să refacem pelicula protectoare şi să creştem aportul de apă în straturile pielii. Putem obţine aceasta prin aplicarea unor creme de corp ceva mai grase, având la bază vaselină, uleiuri vegetale şi substanţe care atrag apa din exterior: sorbitol, glicerină, acid lactic sau uree. Renunţă la texturile lejere pe care le-ai folosit vara, pentru că acestea nu sunt capabile să refacă bariera grasă a pielii. Evită băile prelungite şi fierbinţi şi sărurile de baie pentru că acestea dizolvă stratul gras al pielii şi încearcă uleiuri speciale pentru pielea atopică. Foloseşte geluri de duş pentru pielea sensibilă. După baie, şterge prin tamponare pielea cu un prosop, las-o uşor umedă şi aplică imediat crema de corp.

2. Spală-ţi mâinile cu săpunuri blânde, mai puţin alcaline şi aplică de fiecare dată o cremă de mâini din categoria dermatocosmeticelor. În cazul suferinţelor severe, du-te la medic pentru a-ţi prescrie un tratament local antiinflamator.

3. Foloseşte demachiante cu textură mai grasă şi spală-ţi faţa cu săpunuri tip “syndet” sau “surgras” care aduc o îngrijire în plus pielii sensibile; renunţă la tonice şi aplică o cremă cu textură densă; nu renunţa la fotoprotecţie. Şi limitează neapărat peelingul şi gomajul.

4. Zona buzelor este şi mai sensibilă, iar la impactul cu frigul şi vântul acestea se crapă, sângerează şi dezvoltă fisuri la colţurile gurii. Aplică creme grase şi nu uitaţi de factorul de protecţie solară.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”