Apa micelară: cum se folosește și care sunt beneficiile ei

  • Publicat:
Apa micelară: cum se folosește și care sunt beneficiile ei
Sursa foto: shutterstock

Apa micelară este de nelipsit în ziua de azi în rutina de îngrijire a tuturor femeilor deoarece oferă o curățare blândă, rapidă și eficace a tenului. Iată tot ce trebuie să știi despre acest produs minune, dar și cum îl poți face chiar tu acasă pentru rezultate și mai spectaculoase!

Apa micelară: ce este, cum se folosește, ce beneficii aduce cu sine

Apa micelară este o bază multifuncțională de îngrijire a pielii, care curăță și tonifică pielea. Nu numai că este foarte blânda cu bariera protectoare a pielii, dar îndepărtează machiajul și impuritățile de pe suprafața pielii permițând o curățare completă în mult mai puțini pași și cu mult mai multă ușurință.

Aceasta se folosește atât dimineața, cât și seara, iar pentru o curățare în profunzime a tenului ai nevoie de dischete demachiante, fabricate de obicei din bumbac.

Mod de folosire: se aplică o cantitate suficientă de produs, iar mai apoi se îndepărtează reziduurile de pe ten cu mișcări ușoare și circulare până la o curățare completă. În zona ochilor și a nasului reziduurile se îndepărtează mai greu, astfel că vei avea nevoie să repeți procesul. Umezește o dischetă nouă și șterge din nou acele zone.

Citește și: Apă micelară sau lapte demachiant? Ce alegem pentru sănătatea pielii?

Beneficiile utilizării sale zilnice:

Îndepărtează reziduurile și sebumul

Apa micelară este de obicei folosită ca demachiant facial, pentru a ajuta la îndepărtarea machiajului, murdăriei și sebumului de pe piele. Eficacitatea se datorează prezenței micelelor, care sunt compuși foarte eficienți în îndepărtarea impurităților și a sebumului secretat natural de piele pentru a se menține curată.

Menține tenul curat mai mult timp

Apa demachiantă poate ajuta la menținerea pielii curate, în special în cazul persoanelor cu acnee, pori dilatati și înfundați sau pete pigmentare.

Hidratează intens pielea

Cele mai multe tipuri de apă micelară conțin compuși hidratanti, cum ar fi glicerina, care s-a dovedit că ajută pielea să rețină umiditatea mai eficient. În plus, agenții tensioactivi din apa micelară sunt foarte blânzi și mai puțin iritanți, motiv pentru care această este o alegere excelentă pentru pielea uscată.

Este ideală pentru toate tipurile de ten

Apa micelară este incredibil de versatilă și potrivită pentru aproape orice tip de piele, indiferent dacă aveți tenul uscat, gras sau normal. Este o alegere perfectă pentru doamnele cu piele sensibilă sau cu afecțiuni precum rozaceea, deoarece nu conține ingrediente care pot fi iritante pentru piele, cum ar fi săpunurile și alcoolul.

Citește și: Produsul cosmetic obligatoriu vara! Elimină sebumul, calmează iritațiile și previne înfundarea porilor

Cum să prepari apă micelară chiar acasă

Pentru a-ți prepara singură soluția de curățare a tenului, ai nevoie de:

  • 90 ml de apă de trandafiri
  • 3 ml de ulei de ricin
  • vitamina E
  • 5 ml de ulei esențial de măceșe

Mod de preparare: ai nevoie doar de un recipient cu pulverizator în care să adaugi toate ingredientele menționate mai sus și vei vedea cât de armonios de îmbină toate. Agită recipientul și folosește apă micelară ori de câte ori ai nevoie.

Surse: Insider, HealthLine, Cleveland Clinic

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân