Ce să NU faci după o entorsă de gleznă. Greșelile care pot întârzia recuperarea

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Entorsa de gleznă este una dintre acele accidentări pe care avem tendința să le tratăm superficial: dacă putem călca pe picior și durerea începe să cedeze, presupunem că problema s-a rezolvat. În realitate, dispariția durerii nu înseamnă neapărat că ligamentele și-au recăpătat rezistența sau că articulația este pregătită să revină la efort. Ce facem imediat după o entorsă, cât timp ar trebui să protejăm glezna, când este indicată evaluarea medicală și, mai ales, cum știm că recuperarea este cu adevărat completă ne-a explicat Tuncay Ozturk, osteopat.

CSID: Ne sucim glezna, doare, se umflă, dar putem călca pe picior. Înseamnă automat că este „doar o entorsă ușoară”? Cum ne dăm seama când poate fi ceva mai serios?

Tuncay Ozturk: Faptul că poți călca este un semn bun, dar nu este o garanție. Există criterii clinice folosite în camerele de gardă din toată lumea care spun când o gleznă are nevoie de radiografie: durere la apăsare pe marginea din spate a osului maleolar (proeminența de pe interiorul sau exteriorul gleznei), durere la baza celui de-al cincilea metatarsian (pe marginea externă a piciorului) sau pe osul navicular (pe interior), și imposibilitatea de a face patru pași imediat după accident și în momentul evaluării. Dacă oricare dintre acestea este prezentă, mergi la medic. Mai adaug: o umflătură care apare în câteva minute și se învinețește repede, deformarea vizibilă a gleznei, senzația de „pocnet” în momentul accidentului sau o instabilitate evidentă la primii pași. Când niciunul dintre aceste semne nu există, probabil este o entorsă ușoară sau medie — dar chiar și aceea merită o evaluare, pentru că gradul ei decide cât timp o protejezi.

CSID: În primele minute sau chiar ore după o entorsă, care sunt lucrurile pe care ar trebui să le facem și, mai ales, care sunt gesturile aparent inofensive care pot întârzia recuperarea?

Tuncay Ozturk: În primele ore: protejează glezna (nu „o testezi” mergând mult pe ea), ridică piciorul mai sus decât inima cât mai des, comprimă cu un bandaj elastic fără să strângi excesiv, și lasă gheața pe rol modest — reduce durerea, dar aplicată prelungit nu ajută vindecarea și există tot mai multe date că prea multă gheață o poate întârzia. Antiinflamatoarele luate din prima zi, de rutină, sunt discutabile din același motiv: inflamația din primele zile face parte din reparație. Gesturile aparent inofensive care încurcă: masajul viguros al zonei umflate în primele 48 de ore, căldura sau baia fierbinte, alcoolul, alergatul „să vedem dacă ține” și, la polul opus, imobilizarea completă săptămâni întregi într-o gheată sau ghips fără indicație. Și cel mai frecvent: să nu mergi la medic când există semnele de care am vorbit, doar pentru că „se poate călca”.

Recomandări

Câtă apă trebuie să bei pentru rinichi sănătoși? Medicul explică de ce mai mult nu înseamnă…

Unde îți poți verifica gratuit plămânii în București. Testările se fac doar până pe 2 octombrie,…

Citește și: Cum să ajuţi o persoană în caz de entorsă?

CSID: Repaus total sau mișcare cât mai devreme?

Tuncay Ozturk: Mișcare cât mai devreme, dar mișcare inteligentă. Repausul complet are sens 24–48 de ore, în funcție de gravitate; după aceea, glezna are nevoie de încărcare progresivă ca să se vindece bine. Ligamentul se repară în direcția în care este solicitat, mușchii își pierd forța de la câteva zile de nefolosire, iar articulația uită să se protejeze singură dacă nu o folosești. Concret: mers cu sprijin în limita durerii de la început, mișcări ale gleznei fără greutate din primele zile, apoi exerciții de forță și de echilibru pe măsură ce umflătura scade. Ce trebuie evitat sunt mișcările care reproduc mecanismul accidentului — răsucirea piciorului spre interior — până când ligamentul a avut timp să se refacă, de obicei câteva săptămâni. Echilibrul între protecție și încărcare este, de fapt, tot tratamentul.

CSID: Durerea a dispărut și putem merge normal. Înseamnă că entorsa este vindecată sau ligamentele și controlul articulației pot avea nevoie de mai mult timp pentru recuperare?

Tuncay Ozturk: Durerea dispare înaintea vindecării — este ordinea normală și este capcana cea mai frecventă. Un ligament are nevoie de 6–12 săptămâni ca să își recapete rezistența, chiar dacă glezna nu mai doare după două. Și mai important, ligamentul nu este doar o „sfoară”: conține receptori care informează creierul despre poziția articulației. După o entorsă, această informație vine cu întârziere sau incomplet, iar mușchii care ar trebui să corecteze o poziție periculoasă reacționează prea târziu. Se numește deficit proprioceptiv și nu se vede și nu doare — se vede doar la următoarea răsucire. De aceea, faptul că mergi normal spune că poți merge, nu că poți alerga pe teren accidentat sau schimba direcția brusc. Testul corect nu este absența durerii, ci dacă glezna face față la sarcini din ce în ce mai apropiate de ce îi ceri în viața reală.

CSID: De ce unele persoane ajung să-și „sucească” glezna din nou și din nou? Este vorba despre ligamente care au rămas instabile sau despre o recuperare incompletă după prima entorsă? Ce înseamnă, concret, o recuperare completă după o entorsă?

Tuncay Ozturk: De cele mai multe ori, este recuperare incompletă, nu ligamente iremediabil rupte. Aproximativ o treime dintre cei care au avut o entorsă ajung la instabilitate cronică, iar principalul motiv este că prima entorsă a fost tratată doar până când a trecut durerea. Rămân trei lucruri nerecuperate: mobilitatea gleznei (mai ales flexia dorsală, vârful piciorului spre tine), forța mușchilor din jurul gleznei și al șoldului, și controlul neuromuscular — capacitatea de a reacționa la timp când piciorul calcă strâmb. O recuperare completă înseamnă, concret: mobilitate egală cu a celeilalte glezne, forță comparabilă, capacitatea de a sta pe un picior cu ochii închiși cel puțin 30 de secunde fără să te dezechilibrezi, de a face sărituri pe un picior fără durere și cu aterizare stabilă și de a schimba direcția brusc cu încredere. Când există și instabilitate mecanică adevărată — glezna „fuge” la examen, cu ligamente vizibil laxe — evaluarea ortopedică decide dacă este nevoie de mai mult decât recuperare.

CSID: Pentru cineva care aleargă, merge la sală sau practică un sport, care sunt criteriile după care putem spune că este pregătit să revină la antrenamentele cu care era obișnuit?

Tuncay Ozturk: Nu calendarul, ci testele. Criteriile pe care le folosesc: fără durere și fără umflătură la activitățile zilnice, mobilitate completă a gleznei — cu piciorul lipit de podea, genunchiul trebuie să ajungă la aproximativ 10 centimetri în fața vârfului piciorului, simetric cu partea sănătoasă; forță comparabilă între cele două picioare; echilibru pe un picior cel puțin 30 de secunde, inclusiv cu ochii închiși; sărituri pe un picior — în lungime și în serie — la cel puțin 90% din performanța piciorului sănătos, cu aterizare stabilă; alergare în linie dreaptă fără durere, apoi cu schimbări de direcție și opriri bruște. Și un criteriu pe care mulți îl uită: încrederea. Un sportiv care se teme de gleznă modifică inconștient felul în care aterizează și se accidentează în altă parte. Revenirea se face în trepte — volum, apoi intensitate, apoi contactul sau terenul accidentat — nu dintr-odată.

CSID: Dacă o persoană vine la dumneavoastră la câteva luni după o entorsă și spune: „Nu mă mai doare, dar glezna nu mai este ca înainte și nu mai am încredere în ea”, ce poate să fi rămas nerecuperat și ce se mai poate face în acel moment?

Tuncay Ozturk: Este una dintre cele mai frecvente situații pe care le văd și, din fericire, una dintre cele mai recuperabile. De obicei găsesc o combinație: flexia dorsală a gleznei limitată — care schimbă mersul, urcatul scărilor și ghemuirea —, slăbiciune a mușchilor peronieri, care stabilizează partea externă a gleznei, un șold care nu mai controlează bine piciorul, și un deficit de propriocepție pe care pacientul îl descrie exact așa: „nu mai am încredere”. Uneori rămâne și o rigiditate a articulației de sub gleznă. Chiar la câteva luni distanță, toate acestea se lucrează: mobilizare articulară, exerciții de forță progresive, antrenament de echilibru și de reacție, apoi sarcini sportive. În 6–8 săptămâni de lucru consecvent, majoritatea recuperează diferența. Ce nu fac este să tratez „la ochi”: dacă la evaluare glezna este instabilă mecanic sau există durere articulară persistentă, pacientul merge întâi la ortoped, pentru că uneori o entorsă veche ascunde o leziune de cartilaj sau o fractură mică nediagnosticată la momentul accidentului.

Foto: shutterstock