Infecțiile urinare recurente: de ce reapar și când trebuie căutată cauza. Când o „cistită” nu mai trebuie tratată la nesfârșit cu antibiotice

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Pentru multe femei, o infecție urinară înseamnă câteva zile de usturime la urinare, nevoia frecventă de a merge la toaletă și acea senzație neplăcută că vezica este mereu plină. Uneori episodul trece după tratament și nu mai revine. Alteori, însă, infecțiile urinare par să devină o problemă care se repetă la nesfârșit.

O femeie care are două infecții urinare în șase luni sau cel puțin trei într-un an este considerată, în general, ca având infecții urinare recurente. În această situație, problema merită o abordare diferită: nu doar tratarea fiecărui episod în parte, ci și evaluarea factorilor care favorizează reapariția infecției.

Citește și: Cistita acută: cauze, simptome, tratament

Recomandări

Menopauza și kilogramele în plus: adevărul din spatele schimbărilor de metabolism

Tiroida și paratiroidele nu sunt același lucru. Ce rol are fiecare glandă

De ce apar infecțiile urinare?

Cele mai multe infecții urinare sunt provocate de bacterii care ajung în uretră și apoi în vezică. La femei, uretra este mai scurtă decât la bărbați, astfel încât bacteriile pot ajunge mai ușor la vezică.

Cel mai frecvent este vorba despre bacterii provenite din zona intestinală, iar Escherichia coli este unul dintre principalii agenți implicați.

O infecție urinară nu apare însă pur și simplu pentru că o femeie „nu se spală suficient”. Aceasta este o explicație mult prea simplistă. Anatomia, activitatea sexuală, anumite metode contraceptive, hidratarea, golirea incompletă a vezicii și unele afecțiuni medicale pot contribui la apariția episoadelor.

De ce poate reveni după ce a fost tratată?

Când simptomele apar din nou, există mai multe posibilități.

Uneori este vorba despre o infecție nouă, apărută după ce episodul anterior s-a vindecat. Alteori, bacteria nu a fost eliminată complet sau nu a fost sensibilă la antibioticul utilizat.

De aceea, „mi-a trecut și apoi am făcut iar” nu este suficient pentru a spune că este vorba despre exact aceeași infecție.

Ghidurile europene recomandă confirmarea diagnosticului de infecție urinară recurentă prin urocultură, tocmai pentru a identifica bacteria implicată și pentru a permite alegerea tratamentului potrivit.

Una dintre cele mai frecvente legături: activitatea sexuală

La femeile tinere și înainte de menopauză, contactul sexual este unul dintre factorii asociați cu infecțiile urinare recurente. Un partener nou și utilizarea spermicidelor pot crește, de asemenea, riscul.

Acest lucru nu înseamnă că infecția urinară este o infecție cu transmitere sexuală.

Mecanismul este diferit: activitatea sexuală poate favoriza transportul bacteriilor din zona perineală către uretră.

Unele femei observă astfel un tipar foarte clar: episoadele apar repetat la scurt timp după contactul sexual. În astfel de situații, acest lucru trebuie menționat medicului, deoarece există strategii specifice de prevenție pentru femeile la care acesta este un factor declanșator.

Spermicidele pot crește riscul

Unele metode contraceptive care conțin spermicide sunt asociate cu un risc mai mare de infecții urinare recurente. Ghidurile europene includ utilizarea spermicidelor printre factorii de risc la femeile tinere.

Asta nu înseamnă că orice femeie care utilizează o astfel de metodă va face infecții urinare, ci doar că, în cazul episoadelor repetate, medicul poate lua în calcul și această asociere.

„Nu beau suficientă apă” poate conta

Hidratarea insuficientă poate favoriza apariția infecțiilor urinare, iar creșterea aportului de lichide poate reduce riscul de recurență la unele femei aflate înainte de menopauză. Recomandarea este însă formulată cu prudență în ghiduri, pentru că nu toate femeile beneficiază în aceeași măsură.

Ideea nu este să bei cantități exagerate de apă, ci să eviți deshidratarea și să urinezi regulat.

Pietrele la rinichi și obstrucțiile pot schimba situația

Uneori, infecțiile repetate au în spate o problemă a tractului urinar.

Pietrele urinare, obstrucțiile, anumite modificări anatomice sau golirea incompletă a vezicii pot favoriza persistența bacteriilor sau reapariția infecțiilor. Ghidurile europene includ litiaza și anomaliile anatomice ori funcționale printre factorii care pot face o infecție mai dificilă de tratat.

Aici apare diferența dintre o femeie care are episoade recurente fără alți factori de risc și una care prezintă indicii că există o problemă a aparatului urinar.

Când trebuie căutată o cauză medicală

Nu orice femeie cu infecții urinare repetate are nevoie automat de ecografie, cistoscopie sau alte investigații complexe.

În cazul unei femei tinere, fără factori de risc și cu infecții recurente tipice, ghidurile nu recomandă efectuarea de rutină a unei investigații extensive, deoarece probabilitatea de a găsi o problemă structurală importantă este redusă.

Investigațiile devin mai importante atunci când apar elemente atipice: sânge persistent în urină, pietre, obstrucție, simptome care continuă în ciuda unui tratament corect, golire dificilă a vezicii sau suspiciunea unei alte afecțiuni.

Uneori, problema nu este o infecție urinară

Acesta este unul dintre motivele pentru care simptomele persistente nu ar trebui tratate la nesfârșit cu antibiotice.

Usturimea, urgența urinară și senzația că trebuie să mergi foarte des la toaletă pot apărea și în alte afecțiuni. Dacă simptomele persistă, dar uroculturile nu confirmă o infecție, medicul trebuie să ia în calcul și alte cauze.

Cu alte cuvinte, simptomul nu este sinonim cu diagnosticul.

O femeie care are senzația constantă că trebuie să urineze nu are automat o infecție bacteriană doar pentru că a mai avut cistită în trecut.

Menopauza poate schimba riscul

La femeile aflate la menopauză, scăderea estrogenului modifică țesuturile urogenitale și poate crește susceptibilitatea la infecții urinare recurente.

În această categorie, ghidurile recomandă estrogenul vaginal ca una dintre opțiunile de prevenție, atunci când este potrivit pentru pacientă și indicat de medic.

Este un exemplu bun de situație în care tratamentul pentru recurențe nu înseamnă neapărat încă un antibiotic.

Diabetul poate favoriza infecțiile

Unele probleme medicale care afectează organismul pot crește riscul de infecții urinare sau pot face tratamentul mai dificil.

Diabetul insuficient controlat este una dintre condițiile asociate unui risc mai mare, iar ghidurile europene includ și alte boli metabolice, neurologice sau renale printre factorii care pot complica evoluția unei infecții urinare.

De aceea, la o persoană cu episoade frecvente, medicul poate decide că este necesară o evaluare mai largă, în funcție de istoricul medical.

De ce nu este o idee bună să iei antibiotice de fiecare dată fără urocultură

Una dintre problemele infecțiilor recurente este tentația de a repeta același tratament care „a mers data trecută”.

Doar că bacteriile pot prezenta rezistență la anumite antibiotice, iar simptomele asemănătoare nu înseamnă neapărat că este implicată aceeași bacterie.

Mai mult, folosirea repetată a antibioticelor poate favoriza apariția rezistenței bacteriene și poate duce la efecte adverse inutile atunci când cauza simptomelor este alta.

În cazul infecțiilor urinare recurente, confirmarea prin urocultură este tocmai una dintre metodele prin care medicul poate evita tratarea repetată „în orb”.

Dar cranberry sau D-manoza?

Aceste produse sunt foarte populare în prevenția infecțiilor urinare recurente, dar dovezile nu sunt la fel de puternice pentru toate intervențiile.

Ghidurile europene permit luarea în considerare a produselor cu cranberry, dar subliniază că dovezile sunt de calitate scăzută și contradictorii. În cazul D-manozei, sunt necesare în continuare mai multe date pentru confirmarea eficienței.

Important: astfel de produse nu înlocuiesc tratamentul unei infecții urinare deja instalate.

Niciun supliment nu ar trebui să fie motivul pentru care o persoană amână consultul atunci când simptomele sunt importante sau apar semne de infecție complicată.

Când este nevoie de consult medical rapid

O infecție urinară recurentă merită evaluată medical, dar anumite simptome necesită atenție mai rapidă.

Febra, frisoanele, starea generală alterată, durerea în spate sau în partea laterală, sub coaste, pot sugera că infecția a ajuns la rinichi. Sângele vizibil în urină, agravarea rapidă a simptomelor sau lipsa ameliorării după începerea tratamentului reprezintă, de asemenea, motive pentru evaluare medicală.

În timpul sarcinii, infecțiile urinare necesită o atenție medicală specială.

Poate fi prevenită reapariția?

Uneori, da. Dar prevenția trebuie individualizată.

Măsuri simple precum hidratarea adecvată și evitarea factorilor personali declanșatori pot ajuta. Pentru unele femei, medicul poate recomanda măsuri suplimentare, inclusiv profilaxie antibiotică continuă sau administrată după contactul sexual atunci când alte strategii nu au fost suficiente.

La femeile aflate după menopauză, estrogenul vaginal este o altă opțiune de prevenție susținută de ghiduri.

Nu există însă o singură schemă potrivită pentru toate femeile.

Infecția urinară recurentă nu înseamnă neapărat că „ai o problemă la rinichi”

Aceasta este o concluzie importantă.

Unele femei au infecții urinare recurente fără să existe o anomalie structurală a aparatului urinar. La femeile tinere, activitatea sexuală, spermicidele și alți factori comportamentali pot avea un rol important, iar investigațiile complexe nu sunt obligatorii în absența unor factori de risc sau a unor simptome atipice.

Pe de altă parte, dacă infecțiile sunt foarte frecvente, greu de tratat sau apar împreună cu sânge în urină, pietre, probleme de golire a vezicii sau alte manifestări neobișnuite, trebuie căutată o cauză.

Întrebarea corectă nu este doar „ce antibiotic iau?”

Atunci când infecțiile urinare apar din nou și din nou, obiectivul nu ar trebui să fie doar eliminarea simptomelor de la fiecare episod.

Mai important este să se stabilească dacă este vorba într-adevăr despre infecții bacteriene recurente, ce microorganisme sunt implicate și dacă există un factor care favorizează apariția lor.

În multe cazuri, soluția poate fi mai simplă decât pare: identificarea unui factor declanșator și schimbarea strategiei de prevenție. În alte situații, însă, recurențele pot semnala o problemă care merită investigată.

De aceea, două infecții urinare în șase luni sau trei într-un an nu ar trebui privite doar ca „ghinion”, ci ca un motiv pentru o discuție medicală mai atentă și, atunci când este indicat, pentru confirmarea diagnosticului prin urocultură.

Foto: Shutterstock