Un studiu de amploare, realizat pe aproape un milion de persoane căsătorite, atrage atenția asupra unei asocieri importante: partenerii de viață ai persoanelor diagnosticate cu demență au un risc mai mare de a dezvolta, la rândul lor, aceeași afecțiune. Cercetătorii subliniază însă că demența nu este o boală contagioasă, iar rezultatele nu înseamnă că un astfel de diagnostic este inevitabil pentru soț sau soție.
Potrivit cercetării publicate în JAMA Network Open, riscul relativ a fost cu 74% mai mare în cazul femeilor și cu 69% mai mare în cazul bărbaților al căror partener fusese diagnosticat cu demență.
Studiul este unul dintre cele mai mari realizate până acum pe această temă. Cercetătorii au analizat datele din baza națională de asigurări de sănătate din Taiwan, colectate între 1998 și 2022.
În total, au fost urmărite 955.105 persoane căsătorite, iar participanții au fost comparați în funcție de vârstă, sex, venit și mediul de rezidență.
Au fost analizate:
Specialiștii au urmărit apariția tuturor formelor de demență, inclusiv boala Alzheimer și demența vasculară.
Deși procentele pot părea alarmante, medicii atrag atenția că ele reprezintă o creștere relativă a riscului, nu faptul că majoritatea partenerilor vor dezvolta boala.
În intervalul de cinci ani analizat:
Cu alte cuvinte, deși diferența este semnificativă din punct de vedere statistic, majoritatea partenerilor nu au fost diagnosticați cu demență în perioada urmărită.
Autorii studiului insistă asupra unui aspect esențial: rezultatele nu sugerează că demența ar fi contagioasă.
Boala nu poate fi transmisă prin apropiere, conviețuire sau îngrijirea unei persoane afectate.
Explicațiile sunt mult mai complexe și țin de modul în care viața în cuplu influențează sănătatea pe termen lung.
După ani sau chiar decenii petrecute împreună, partenerii ajung să împărtășească numeroși factori care influențează riscul de îmbolnăvire.
Printre aceștia se numără:
Dacă într-un cuplu predomină sedentarismul, alimentația dezechilibrată sau lipsa activității sociale, ambii parteneri pot acumula factori de risc similari pentru declinul cognitiv.
Un alt element luat în calcul de cercetători este stresul asociat îngrijirii unei persoane cu demență.
Pe măsură ce boala avansează, partenerul sănătos devine adesea principalul îngrijitor și trebuie să gestioneze:
Toate acestea pot duce la epuizare fizică și psihică, depresie, anxietate, tulburări de somn și reducerea timpului dedicat propriei sănătăți.
Somnul fragmentat este asociat cu:
Specialiștii precizează că o noapte nedormită nu provoacă demență, însă lipsa cronică a somnului poate contribui la apariția declinului cognitiv la persoanele vulnerabile.
Cercetătorii au observat că persoanele cu venituri mai mari și cele care aveau mai mulți copii au prezentat, în general, un risc ceva mai redus.
Explicația posibilă este că responsabilitățile de îngrijire pot fi împărțite între mai multe persoane, iar resursele financiare permit accesul la servicii specializate și perioade de respiro pentru îngrijitor.
Totuși, autorii studiului subliniază că simpla existență a copiilor nu garantează și sprijinul efectiv oferit familiei.
Autorii cercetării atrag atenția că studiul este unul observațional.
Acest lucru înseamnă că poate identifica o asociere între cele două situații, însă nu poate demonstra că îngrijirea unui partener cu demență provoacă direct apariția bolii.
Nu au fost analizate în detaliu elemente precum:
În plus, datele provin exclusiv din Taiwan, iar rezultatele pot diferi în alte țări, unde sistemele medicale și sprijinul acordat familiilor sunt diferite.
Medicii recomandă ca partenerii îngrijitori să beneficieze de:
Specialiștii subliniază că un îngrijitor epuizat sau bolnav va avea mai multe dificultăți în a oferi sprijin pe termen lung persoanei dragi.
Sursă foto – lucigerma / Envato