Catherine, Prințesa de Wales a oferit noi declarații emoționante despre lupta sa cu cancerul, descriind impactul profund pe care boala l-a avut asupra vieții sale personale, dar și asupra modului în care privește prezentul și viitorul.
Mărturisirile vin la câteva luni după ce Prințesa de Wales a anunțat că se află în remisie, după un tratament complex de chimioterapie preventivă.
Problemele de sănătate au devenit publice în martie 2024, după o perioadă de absență din spațiul public care a generat numeroase speculații. Într-un mesaj video transmis atunci, Catherine, Prințesa de Wales a explicat că diagnosticul a fost stabilit în urma unor investigații realizate după o intervenție chirurgicală abdominală.
„În ianuarie, am fost supusă unei intervenții chirurgicale abdominale majore la Londra și, la acel moment, se credea că afecțiunea mea nu era canceroasă. Operația a fost un succes. Cu toate acestea, testele efectuate după intervenție au arătat că era prezent cancerul”, a declarat Prințesa de Wales.
Ulterior, aceasta a urmat un tratament de chimioterapie preventivă, reducând semnificativ aparițiile publice pentru a se concentra pe recuperare.
În aceeași perioadă, și Charles al III-lea a fost supus unui tratament oncologic, ceea ce a amplificat presiunea asupra familiei regale britanice.
Unul dintre cele mai sensibile momente a fost legat de modul în care situația a fost explicată copiilor lor. Prințesa a subliniat că a fost nevoie de timp și de o abordare adaptată vârstei acestora.
„Ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod potrivit pentru ei și să îi asigurăm că voi fi bine”, a mărturisit Kate Middleton.
În septembrie 2024, Prințesa de Wales a anunțat finalizarea tratamentului de chimioterapie, iar în ianuarie 2025 a confirmat că boala se află în remisie.
„Este o ușurare să fiu acum în remisie și rămân concentrată pe recuperare”, a transmis aceasta.
Recent, Prințesa de Wales a vorbit despre efectele pe termen lung ale bolii, subliniind că recuperarea nu este doar fizică, ci și emoțională.
„Îți schimbă perspectiva. Este greu și pentru cei dragi. Corpul tău se schimbă foarte mult, nu doar fizic, ci și emoțional, în partea profundă a ființei noastre. Pune atât de multe lucruri în perspectivă și te face să te agăți de ceea ce este important. Cancerul te schimbă în atât de multe feluri, atât emoțional, cât și fiziologic. Îți schimbă mintea, corpul și spiritul”, a mai spus Catherine, Prințesa de Wales.
Sursă foto – Profimedia