Tot mai mulți copii ajung la psiholog. Psih. Iulia Savu: „Copilul exprimă, prin comportamentul său, tensiunile unui întreg sistem familial”

Adaugă CSID ca sursă preferată în Google

Într-un context în care tot mai mulți copii ajung în cabinetele psihologilor încă de la vârste foarte mici, psihoterapeutul și psihologul clinician Iulia Savu vorbește despre schimbările profunde care apar în dinamica familiilor moderne și despre felul în care acestea se reflectă în echilibrul emoțional al celor mici. De la anxietate, crize emoționale și dificultăți de reglare afectivă, până la nevoia tot mai mare de conectare autentică între părinți și copii, interviul de mai jos deschide o discuție sensibilă despre copilăria generației de astăzi. Te invităm la un dialog despre relația părinte–copil, emoțiile pe care copiii nu le pot exprima în cuvinte și semnalele subtile pe care adulții ajung, uneori, să le observe prea târziu.

CSID: Tot mai mulți copii ajung astăzi în cabinetele psihologilor. Despre ce vorbim, de fapt? Un fenomen în care echilibrul emoțional de familie este deteriorat sau faptul că societatea începe să trateze emoțiile copiilor cu mai multă empatie?

Iulia Savu: Cred că vorbim despre ambele realități, care coexistă în același timp. Pe de o parte, vedem tot mai clar cât de mult s-a fragilizat echilibrul emoțional al multor familii. Trăim într-o societate accelerată, dominată de presiunea performanței, de stres constant și de o oboseală emoțională colectivă pe care inclusiv copiii o resimt. Mulți părinți sunt copleșiți, anxioși, deconectați de propriile nevoi afective și ajung, fără intenție, să transmită această tensiune și copiilor.

Pe de altă parte, există și o schimbare sănătoasă și necesară: societatea începe să privească emoțiile copiilor cu mai multă empatie și responsabilitate. În trecut, multe manifestări emoționale erau invalidate sau etichetate drept răsfăt, obrăznicie sau mofturi. Astăzi, părinții sunt mai dispuși să ceară ajutor și să înțeleagă faptul că sănătatea emoțională a copilului este la fel de importantă ca dezvoltarea lui intelectuală sau fizică.

Recomandări

Ce spune părul despre sănătatea ta. Legătura surprinzătoare dintre aspectul firului de păr și starea organismului

De ce copiii au tantrumuri aparent „din nimic”: ce se întâmplă în creierul lor

Cred că este foarte important să nu privim mersul la psiholog ca pe o problemă, ci mai degrabă ca pe un semn de conștientizare. Uneori, copilul ajunge în cabinet nu pentru că este dificil, ci pentru că el exprimă, prin comportamentul și emoțiile sale, tensiunile unui întreg sistem familial sau ale unei societăți care funcționează într-un ritm tot mai greu de dus emoțional.

În multe situații, copilul devine purtătorul unei suferințe pe care adulții încă nu au reușit să o verbalizeze. Iar faptul că astăzi observăm și adresăm mai devreme aceste dificultăți poate fi, de fapt, un semn de evoluție emoțională și de maturizare a societății.

CSID: Atunci când un copil are crize emoționale, de opoziție sau reacții intense, vorbim cu adevărat despre „probleme de comportament” sau despre felul în care copilul exprimă tensiunile, lipsa de siguranță sau nevoile emoționale neauzite din relația cu părinții?

Iulia Savu: De foarte multe ori, comportamentul copilului este un limbaj emoțional. Copiii nu au încă maturitatea neurologică necesară pentru a spune: „Mă simt nesigur”, „Mă simt singur”, „Simt presiune” sau „Nu mă simt văzut emoțional”. Ei comunică prin comportament ceea ce nu pot formula în cuvinte.

De aceea, în spatele opoziției, agresivității, anxietății sau crizelor emoționale există frecvent nevoi emoționale neauzite, tensiuni familiale sau o lipsă de reglare afectivă în relația cu adulții de referință.

Sigur că există și situații care necesită evaluare clinică atentă, însă cred că este esențial să nu patologizăm automat reacțiile emoționale ale copilului. Uneori, copilul nu este dificil, ci este copleșit. Iar comportamentul devine modul lui de a cere ajutor.

CSID: În familiile moderne, unde apare prima fisură în relația emoțională dintre părinte și copil? De exemplu, mulți adulți continuă să se dedice ascensiunii în carieră, așadar putem vorbi despre lipsa timpului, presiunea performanței, oboseala emoțională a adulților sau pur și simplu este vorba de incapacitatea de a construi o conexiune autentică?

Iulia Savu: Fisura apare, de multe ori, nu din lipsa iubirii, ci din lipsa disponibilității emoționale. Mulți părinți își iubesc profund copiii, însă sunt atât de consumați de presiunea supraviețuirii, a performanței și a ritmului cotidian, încât ajung să fie prezenți fizic, dar absenți emoțional.

Nu cred că problema este exclusiv lipsa timpului. Uneori, un copil poate primi două ore de atenție autentică și conectată și să se simtă în siguranță. Alteori, poate petrece toată ziua cu părintele și totuși să se simtă nevăzut emoțional.

Copiii au nevoie în primul rând de prezență afectivă, să fie ascultați, validați, priviți cu adevărat. Iar într-o cultură în care și adulții sunt deconectați de propriile emoții, această conexiune devine tot mai greu de construit.

CSID: Cât din anxietatea, teama sau presiunea resimțită de copii reprezintă, de fapt, o oglindire a stresului emoțional pe care îl trăiesc părinții și pe care cei mici îl absorb fără să îl poată înțelege?

Iulia Savu: Copiii absorb emoțional foarte mult din ceea ce trăiesc adulții. Sistemul lor nervos este extrem de sensibil la tensiunea din mediul familial. Chiar și atunci când părintele nu verbalizează stresul, copilul îl simte prin tonul vocii, expresia feței, iritabilitate, agitație sau indisponibilitate emoțională.

De multe ori, copilul devine un fel de barometru emoțional al familiei. El exprimă prin anxietate, frici sau dificultăți de reglare ceea ce întregul sistem familial trăiește, dar nu reușește să conțină sănătos.

Asta nu înseamnă că părinții trebuie culpabilizați, din contra. Cred că este important să înțelegem că sănătatea emoțională a copilului începe cu sănătatea emoțională a adultului. Un părinte care își înțelege propriile răni, propriul stres și propriile limite îi oferă copilului un spațiu mult mai sigur de dezvoltare.

Citește și: De ce este important să mergi la terapie chiar dacă ai sprijin din partea celor dragi

CSID: Privind retrospectiv la anii de practică în psihologie, care sunt cele mai subtile semnale emoționale pe care părinții tind să le ignore în primii ani de viață ai copilului și care pot anunța dificultăți mai profunde mai târziu?

Iulia Savu: Uneori, cele mai importante semnale nu sunt cele zgomotoase, ci cele tăcute. Copilul care devine prea cuminte, care nu cere nimic, care se adaptează excesiv sau care învață foarte devreme să nu își exprime emoțiile poate transmite o suferință profundă.

La fel, retragerea emoțională, anxietatea de separare persistentă, nevoia excesivă de validare, perfecționismul precoce sau dificultatea de a tolera frustrarea sunt semnale care merită privite cu atenție.

Mulți părinți observă comportamentul, dar nu și emoția din spatele lui. Iar copilul nu are nevoie doar să fie corectat, ci înțeles. Pentru că, în primii ani de viață, felul în care este primit emoțional îi construiește întreaga relație cu sine și cu lumea.

Sursa foto: Shutterstock