Mulți părinți cred că „mofturile la mâncare” trec de la sine odată cu vârsta. Însă specialiștii atrag atenția că, în unele cazuri, refuzul constant al copiilor de a consuma anumite alimente sau texturi – nu este doar o fază trecătoare, ci poate semnala probleme senzoriale sau reflexe primitive neintegrate.
Unii copii mănâncă doar câteva feluri de alimente, uneori mai puțin de zece, evită mâncărurile noi, au dificultăți de mestecare sau chiar de înghițire, iar mesele se transformă într-o sursă de stres atât pentru ei, cât și pentru părinți. Alții par să nu simtă senzația de sațietate sau manifestă poftă excesivă de zahăr.
Aceste manifestări pot fi semnul unor probleme de integrare senzorială sau al reflexelor primitive neintegrate, explică terapeuții ocupaționali.
Reflexele primitive sunt reacții automate ale nou-născutului, esențiale în primele luni de viață. În mod normal, ele se „dezactivează” pe măsură ce sistemul nervos central se dezvoltă. Însă, dacă acest proces nu se produce complet, reflexele rămân active și pot interfera cu controlul motor, cu vorbirea și chiar cu alimentația.
Terapeuții spun că anumite reflexe neintegrate pot fi direct legate de problemele de hrănire:
Reflexul de frică paralizantă – Copilul poate percepe mâncarea ca pe o amenințare. Este copleșit de mirosuri, gusturi sau texturi, ceea ce duce la refuzul constant al alimentelor noi.
Reflexul Moro – Asociat cu producția crescută de cortizol, determină pofte exagerate de dulciuri și carbohidrați. Copilul preferă gusturile puternice, precum ketchupul sau zahărul, și evită mâncărurile moi ori alimentele complexe.
Reflexul Babkin – Se dezvoltă în perioada alăptării. Dacă nu este integrat complet, copilul poate avea dificultăți la mestecat, înghițit și coordonarea mișcărilor gurii, ceea ce îl face să evite anumite texturi sau să mănânce haotic.
Reflexele de supt și de căutare (Root și Suck Reflex) – Când rămân active, copilul are tendința de a ține mereu ceva în gură (gumă, jucării, obiecte) și se confruntă cu hipersensibilitate orală. Mestecarea anumitor alimente devine inconfortabilă, iar vorbirea poate fi afectată.
Specialiștii recomandă consultul unui terapeut ocupațional sau fiziokinetoterapeut dacă micuțul:
Mănâncă doar un număr restrâns de alimente (sub 10);
Are dificultăți evidente la mestecare sau înghițire;
Manifestă reacții puternice la anumite mirosuri sau texturi;
Pare obsedat de zahăr sau gusturi foarte intense;
Nu recunoaște senzația de sațietate și continuă să mănânce;
Are tulburări de vorbire sau articulație.
Veștile bune sunt că aceste probleme pot fi corectate. Exercițiile de integrare reflexă, terapia ocupațională și jocurile senzoriale pot ajuta copilul să își dezvolte controlul muscular și să își regleze răspunsurile senzoriale.
„Părinții trebuie să înțeleagă că nu este vorba de neascultare sau mofturi, ci de un disconfort real. Cu exerciții simple și intervenție timpurie, copiii pot învăța să accepte noi gusturi și texturi, iar mesele devin din nou o experiență plăcută”, explică terapeuții.
Pentru a afla dacă un copil are reflexe primitive neintegrate, există teste simple de evaluare și programe de exerciții pe care părinții le pot realiza acasă, sub îndrumarea unui specialist.
Sursă foto – annann_9 / Envato