Infecțiile asociate asistenței medicale apar în spitale sau centre de îngrijire și nu erau prezente la internare. Cele mai frecvente sunt infecțiile chirurgicale, respiratorii, urinare și ale sângelui, apărând mai ales la pacienți vulnerabili. Sunt cauzate de bacterii rezistente, virusuri, fungi sau paraziți. Spitalele trebuie să prevină aceste infecții, iar dacă ele apar, pacientul poate cere despăgubiri dacă se dovedește că infecția a fost cauzată în cadrul unității medicale.
Infecțiile asociațe asistenței medicale sunt definite de Legea nr. 3/2021 ca fiind „infecţiile ce apar la pacienţii care primesc îngrijiri în unităţi medicale sau în centre rezidenţiale sau care au primit recent asemenea îngrijiri şi care nu erau manifeste sau în incubaţie la momentul internării.”
Reperele legislative pentru diagnosticarea infecțiilor asociate asistenţei medicale se regăsesc în Ordinul 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, emis de Ministerul Sănătății, în vigoare din 7 octombrie 2016. Definițiile de caz utilizate pentru diagnosticarea și supravegherea infecțiilor asociate asistenţei medicale sunt cele prevăzute în Decizia 2012/506/UE de stabilire a definițiilor de caz pentru raportarea bolilor transmisibile rețelei comunitare în conformitate cu Decizia nr. 2119/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Conform datelor oferite de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, infecțiile nosocomiale se produc:
Cele mai des întâlnite infecții sunt infecțiile plăgilor chirurgicale, căilor respiratorii, de tract urinar și infecțiile sanguine.
Incidența cea mai crescută a infecțiilor asociate asistenţei medicale este în secțiile de terapie intensivă, chirurgie și ortopedie. Ratele cele mai crescute ale acestor infecții sunt evidențiate printre pacienții cu susceptibilitate mare din cauza vârstei, a bolilor cronice și/sau a tratamentelor imunosupresoare.
Cele mai frecvente exemple de infecții sunt cele cu bacterii intraspitalicești – MDR (multidrog-rezistente):
Acinetobacter spp., Staphylococcus aureus, Pseudomonas Aeruginosa, Klebsiella spp., Clostridium difficile, Enterobacter spp., Enterococcus spp., Proteus spp. și Escherichia coli.
Există numeroase virusuri care pot cauza infecții: virusurile hepatitelor B și C; Rotavirus și enterovirusuri; virusul sincițial respirator, Citomegalovirusul, HIV, Ebola, virusuri gripale, virusuri herpetice, SARS-CoV-2 etc.
De asemenea, fungii și paraziții pot determina infecții asociate asistenței medicale: Candida albicans, Aspergillus spp., Nocardia, Pneumocystis carinii, Cryptococcus neoformans, Cryptosporidium). Aceste infecții apar de obicei în cazul unui tratament prelungit cu antibiotice și în cazul pacienților cu imunodepresie severă.
Infecția plăgilor chirurgicale are ca principale semne: secreția purulentă din țesuturile superficiale și/sau profunde ale plăgii operatorii, dehiscența (deschiderea) spontană a plăgii operatorii sau redeschiderea acesteia de către chirurg în cazul în care cel puţin una din următoarele simptome sunt prezente: febră peste 38°C, durere sau sensibilitate locală cu condiția unei culturi pozitive din prelevatul de secreție sau țesut din plaga interesată.
În cazul infecțiilor căilor respiratorii principalele simptome sunt: apariția expectorației sau schimbarea caracterului expectorației anterioare, hemocultura pozitivă cu floră microbiană patogenă, decelarea agentului patogen din aspiratul transtraheal, prelevat bronhoscopic sau bioptic, infecția demonstrată prin explorări de imagistică (CT, MR, sau Ecografie) etc.
Potrivit legislației naționale în vigoare, spitalele asigură, printre altele, și condiţii de prevenire a infecțiilor nosocomiale și răspund pentru calitatea actului medical și pentru respectarea normelor de prevenire a infecţiilor nosocomiale, și au obligația de a suporta prejudiciile cauzate pacienților.
Art. 644 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății stipulează că unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia in care acestea sunt consecința infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedește o cauză externă a infectării.
Unitățile medicale au obligația să ia toate măsurile necesare pentru evitarea infectării pacienților pe durata spitalizării. Această obligație este una de rezultat în cazul prevenirii infectării pacienţilor – astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor legale în materie (Ordinul M.S. 1101/2016, Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 3/2021).
În condițiile în care rezultatul urmărit nu s-a produs (evitarea infectării), culpa spitalului se prezumă, revenind acestuia din urmă sarcina de a dovedi că infectarea pacientului a fost consecința unei cauze străine, neimputabile unității medicale (spre exemplu, unitatea medicală dovedește că pacientul prezenta o infecție la internare).
Dacă unitatea medicală nu va reuși să dovedească faptul că infecția a fost de cauză străină, este angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, iar pacientul va avea dreptul la repararea integrală a prejudiciului material și moral ce i s-a cauzat.
Pentru a fi despăgubit, pacientul sau aparținătorii acestuia – în caz de deces, se vor putea adresa tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a avut loc infecția asociată asistenţei medicale, cu o acțiune civilă în pretenții prin care vor solicita obligarea spitalului la plata daunelor morale și materiale pricinuite ca urmare a infectării.