Secretul longevității unei femei de 108 ani: „Am ales să am câini, nu copii”

Ada Daniel, una dintre cele mai în vârstă femei din lume, a împlinit recent minunata vârstă de 108 ani și, cu această ocazie, a și împărtășit secretul longevității sale remarcabile.
  • Publicat:

Ada Daniel, una dintre cele mai în vârstă femei din lume, a împlinit recent minunata vârstă de 108 ani și, cu această ocazie, a și împărtășit secretul longevității sale remarcabile. Femeia a primit în dar peste 300 de felicitări, inclusiv una din partea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camila.

Ada Daniel a spus într-un interviu că secretul longevității sale este că mereu a ales să aibă căței, nu copii. Reprezentanții casei de bătrâni în grija căreia se află femeia în vârstă de 108 ani o descriu ca având o personalitate vibrantă și că întotdeauna a preferat cățeii în detrimentul copiilor.

„Când am întrebat-o care este secretul, mi-a spus că acela că a avut câini, nu copii”, a spus un reprezentant al casei de bătrâni.

Toata viața ei, femeia a preferat câinii, în special ogarii englezi. Ada chiar a avut câțiva căței și pe toți i-a numit Street Lane.

Născută în Ambergate în 1915, Ada s-a căsătorit cu soțul ei, Percy, în 1944, la vârsta de 27 de ani. Deși cei doi nu au avut copii, cuplul a dus o viață satisfăcătoare împreună. Soțul ei s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, iar femeia a intrat în grija casei de bătrâni la vârsta de 103 ani, bucurându-se până atunci de o viață independentă. Rapoartele sugerează că Ada se clasează pe locul 65 în topul celor mai în vârstă persoane din Marea Britanie.

Declarația femeii a stârnit controverse, iar în mediul online a luat naștere o întreagă dezbatere, unde oamenii s-au împărțit în două tabere: cei care sunt de acord cu femeia și sunt pro-animale și cei care sunt împotriva și au lăsat comentarii precum „Cine o să aibă grijă de tine când ești bătrân dacă nu ai copii?” sau „Aș prefera să trăiesc puțin decât să duc o viață fără copii”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan