Probleme de vedere: semne şi simptome

Cum îţi dai seama că o problemă la ochi este cu adevărat serioasă? Următoarele semne arată că trebuie să mergi urgent la doctor.
  • Publicat:
Probleme de vedere: semne şi simptome
FOTO: 123rf.com

Ochii nu sunt deloc scutiţi de primele semne de îmbătrânire. Unele dintre schimbările care apar odată cu înaintarea în vârstă pot fi destul de serioase, de exemplu, focusarea asupra unor obiecte poate fi dificilă.

Odată cu trecerea anilor, capacitatea ochilor de a se lubrifia scade, ceea ce poate duce la iritarea ochilor, uscarea, vâscozitatea sau chiar la apariţiei unei senzaţii nisipoase. În plus, lentila ochiului uman poate deveni mai puţin elastică, iar astfel, văzul pe timpul nopţii poate avea de suferit, ceea ce poate cauza probleme majore în cazul condusului.

Problemele de vedere care apar odată cu înaintarea în vârstă sunt tot mai comune, dar este foarte important să recunoaştem factorii de risc şi simptomele unei afecţiuni speficice în zona ochilor, precum cataracta, glaucom sau retinopatia diabetică, dar şi care sunt paşii pe care îi poţi urma pentru a preveni sau trata aceste afecţiuni înainte ca vederea să fie complet deteriorată.

Probleme de vedere: semne şi simptome

Cum îţi dai seama că o problemă la ochi este cu adevărat serioasă? Următoarele semne şi simptome arată că trebuie să faci urgent o vizită la cabinetul medical. Odată ce descoperi problemele severe care apar la ochi, poţi salva din timp vederea altfel, netratarea lor, poate duce la disconfort şi complicaţii.

  • Se schimbă culoarea irisului;
  • Se încrucişază ochii;
  • Apar puncte negre pe câmpul vizual;
  • Îţi este dificil să te concentrezi asupra obiectelor aflate la apropiere sau distanţă;
  • Vezi dublu;
  • Ai ochii uscaţi şi senzaţie de arsuri şi mâncărimi;
  • Episoade în care vederea este înceţoşată;
  • Dureri de ochi- multe afecţiuni ale ochilor sunt lipsite de durere, dar în anumite condiţii sau în urma unor intervenţii, pot apărea durerile de ochi. Acestea pot fi provocate de glaucoma, uscăciunea ochilor sau cancerul la ochi;
  • Apar umflături pe pleoapă;
  • Halouri;
  • Incapacitatea de a închide pleoapele;
  • Pierderi bruşte de vedere- pierderile bruşte de vedere pot fi un semnal pentru numeroase afecţiuni şi condiţii ale ochiului. Una dintre ele este degenerarea maculară, care poate avea loc în jurul vârstei de 65 de ani. Un alt motiv al acestui symptom mai poate fi un tip de glaucom, care duce la deteriorarea nervului optic;
  • Roşeaţă în zona ochilor- să ai ambii ochi roşii probabil nu este atât de grav ca atunci când roşeaţa apare la unul singur. Atunci când ambii ochi sunt roşii prezinţi semne de răceală sau conjunctivită, infecţii minore care se vindecă de la sine, dar când un ochi prezintă o inflamaţie puternică, poate fi vorba de sclerită sau uveită;
  • Dificultatea de adaptare a ochiului în încăperi întunecate;
  • Sensibilitate neobişnuită la lumină.
Alexandra Necșoiu - Redactor-șef
ALEXANDRA NECŞOIU, redactor-șef, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe ...
citește mai mult
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Alimentele care s-ar putea scumpi în această iarnă. Seceta și energia scumpă afectează producția
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...