Efectele benefice ale exerciţiilor fizice în timpul sarcinii

Mişcarea în timpul sarcinii poate contribui la prevenirea unor complicaţii periculoase, precum diabet gestaţional sau hipertensiune.
  • Publicat:
Efectele benefice ale exerciţiilor fizice în timpul sarcinii

Mişcarea în timpul sarcinii poate contribui la prevenirea unor complicaţii periculoase, precum diabet gestaţional sau hipertensiune, arată un studiu recent.

Astfel, viitoarele mămici care au un indice de masă corporală peste 30 ar trebui să ia aminte şi să facă mişcare zilnic. 

Cercetătorii de la Universitatea de Sănătate şi Ştiinţe din Oregon, Portland, au ajuns la această concluzie în urma analizării a peste 1 milion de femei gravide obeze.

Ei au constatat că 113.000 de femei care nu făceau exerciţii fizice au suferit de preeclampsie, o afecţiune care constă în creşterea tensiunii arteriale în timpul sarcinii, spre deosebire de doar 38.176 de femei care urmau un program de antrenament.  

De asemenea, „sportivele” aveau şi un risc de două ori mai redus de diabet gestaţional şi naştere prematură.

Nivelul normal al indicelui de masă corporală (raportul dintre greutate şi înălţime) este de 18.5-24.9, iar dacă acesta depăşeşte 30, atunci se poate vorbi despre obezitate.

Nu numai gravidele care sunt obeze beneficiază de pe urma exerciţiilor fizice. Experţii au aplicat modelul şi în cazul femeilor însărcinate cu un IMC normal şi au descoperit îmbunătăţiri ale sănătăţii lor.

Colegiul American al Obstetricienilor şi Ginecologilor le sfătuieşte pe femeile gravide obeze să înceapă cu perioade scurte de exerciţii de intensitate scăzută şi să facă în mod gradual progrese, în măsura în care pot.

Studiul a fost prezentat la cea de-a 37-a întâlnire anuală a Societăţii pentru Medicină Materno-Fetală din San Diego.

Sursa: Reuters

Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Alimentele care s-ar putea scumpi în această iarnă. Seceta și energia scumpă afectează producția
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...