Copiii mai mici de un an trebuie feriţi de aerul condiţionat!

  • Publicat:
  • Actualizat:
Copiii mai mici de un an trebuie feriţi de aerul condiţionat!

Nu expuneţi copiii mai mici de un an la aerul condiţionat, este sfatul alergologilor. Aceasta deoarece aparatele descarcă în aer mucegaiuri. Iar împotriva acestora nu există preparate standardizate, utile în terapie.

Sistemul imunitar se dezvoltă în timp, până la vârsta de 5 ani. Acesta are celule de tip TH1 care luptă cu infecţiile. Celulele de tip TH 2 în schimb favorizează alergiile.

“Sunt nişte celule TH 2 si TH1. Şi celule naive, părinţii lor, care se diferenţiază în astfel de celule, dacă se diferenţiază mai mult spre TH1 nu vor face astm, dacă se diferenţiază spre TH 2 vor prolifera anticorpii alergiilor, vor face astm” spune prof. dr. Ioan Iamandescu, medic primar alergolog.

Infecţiile banale, antrenament pentru celulele imune care să fie stimulate în direcţia antibacteriană a copiilor

Sfatul medicilor este să evitaţi igiena excesivă în cazul celor mici pentru a le stimula capacitatea de apărare a organismului. Este util şi dacă îi duceţi în zone rurale şi îi lăsaţi să umble pe pământ. De asemenea, e important să stea în preajma animalelor domestice.

“Contează această stimulare cu infecţii banale, reduse, pe care nici nu le observăm, care constituie un antrenament pentru celulele imune care să fie stimulate în direcţia antibacteriană şi să se mute balanta catre TH1, celulele  care promoveaza acest tip de imunitate, si sa reduca TH2 care promoveaza alergiile” spune prof. dr. Ioan Iamandescu, medic primar alergolog.

Evitati şi aerul condiţionat dacă vreţi să le stimulaţi copiilor sistemul imunitar. Aerul condiţionat este iritant pentru aparatul respirator.

“În principal este o sursă de mucegaiuri, datorită umidităţii din interiorul aparatului de aer condiţionat este mereu colonizat cu diferite tipuri de mucegaiuri care se eliberează în aer şi pot determina sensibilizări” spune dr. Brânduşa Petruţescu, medic primar alergolog.

Aerul condiţionat, de evitat în cazul copiilor mai mici de un an

Aparatul de aer condiţionat se curăţă frecvent cu produse pe bază de clor. Daca micuţul dezvoltă o reacţie alergică, situaţia devine greu de controlat prin imunoterapie.

“Din păcate, la mucegaiuri nu sunt disponibile la noi în ţară, şi în alte ţări din Europa, preparate standardizate, dacă nu sunt standardizate sunt discutabile” spune dr. Brânduşa Petruţescu, medic primar alergolog.

Aceasta deoarece mucegaiurile diferă de la o zonă la alta şi sunt greu de izolat. La vârsta copilăriei, mai există o precauţie generală. Nu fumaţi lângă cei mici!

“Fumatul pasiv, la copiii la care unul dintre părinţi fumează, poate să ducă la apariţia de crize de astm şi la dezvoltarea unui astm sever” spune dr. Brânduşa Petruţescu, medic primar alergolog.

Aceste măsuri de precauţie sunt utile inclusiv în perioada adultă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”