5 semne că ne condiționăm copiii: pastila de psiho

Sunt mai multe semne că uneori ne condiționăm copiii.
  • Publicat:

Uneori ne condiționăm copiii. Fără să vrem, doar pentru că așa am fost învățați la rândul nostru de părinții noștri. Și așa ni se pare normal. Dacă ești părinte ar trebui să fii atent ce îți înveți copiii. Pentru că unele dintre comportamente părinților îi pot învăța pe cei mici să-și ignore propriile nevoi. Colega noastră Bianca Poptean, psiholog, ne-a oferit 5 exemple de comportamente prin care ne condiționăm copiii.

Le cerem să mănânce tot din farfurie, deși ei spun că nu mai pot! Ar fi minunat să le ascultăm dorința copiilor și să nu mai insistăm să facă ce credem noi că e mai bine.

Îi punem să ne îmbrățișeze, deși vedem că nu vor neapărat să o facă! E important să îi lăsăm să îi manifeste afecțiunea așa cum simt ei.

Îi punem să doarmă la prânz, deși nu le este somn. Și ne mai și spun asta. Doar pentru că noi am fost puși de părinții noștri să dormim la prânz, pentru că așa se credea că e bine acum câteva zeci de ani, e important să ascultăm ce își dorește copilul. Mai ales dacă a trecut de vârsta de 7,8 ani.

Îi învățăm că a fi politicoși înseamnă să nu spună nimic atunci când cineva îi provoacă sau le impune lucruri. Practic, îi învățăm să accepte să le se încalce limitele. Vă rog eu mult: nu mai faceți așa ceva copiilor voștri!

Le spunem să se poarte ca și cum le-ar păsa sau ar fi de acord, chiar dacă ei nu simt asta! Nu le ignorați sentimentele și dorințele. Pentru dezvoltarea psihică echilibrată a copiilor voștri e important să ne ascultăm copiii, ei au nevoie să se simtă văzuți, auziți, importanți valoroși, minunați. Și sunt așa fără să trebuiască să facă ceva.

A învăța de mici să-și ignore propriile nevoi, îi vor transforma în adulți care vor pune dorințele și nevoile celorlalți pe primul loc. Și nu cred că vreun părinte își dorește acest lucru pentru copilul lui!

Urmărește CSID.ro pe Google News