Manichiuri în tendinţe pentru 2020-2021 VIDEO

Monica Lupu, cosmetolog, ne-a spus ce culori se poartă în privinţa manichiurii, ce elemente aplicate, dar şi ce formă a unghiei este la mare căutare în 2020.
30.07.2020 | Autori: Alexandra Necsoiu, Raluca Neagu

Iubim să aflăm care sunt noutăţile fiecărui sezon, fiecărui an, care sunt cele mai populare trenduri şi, de data aceasta, am fost curioase să aflăm care sunt tendinţele în privinţa manichiurilor pe 2020.

În acest sens, am stat de vorbă cu Monica Lupu, cosmetolog, care ne-a spus ce culori se poartă, ce elemente aplicate, dar şi ce formă a unghiei este la mare căutare în 2020 şi, totodată, ne-a mărturisit care sunt cererile pe care le vede venind de la clientele care trec pragul salonului.

Ce manichiuri purtăm în 2020?

În 2020 se poartă în continuare atât unghiile lungi, cât şi cele scurte, indiferent de formă. Imprimeurile animal print, imprimeurile psihedelice, galbenul pai, culorile metalizate şi nuanţeşe vibrante vor reprezenta un must-have, ne explică Monica Lupu.

Mai mult, specialistul susţine că observă o revenire în tendinţe a manichiurii French, dar într-o manieră reinterpretată. Cum să nu ne bucure această veste?! Dintotdeauna manichiura French a descries perfect femeia elegantă, îngrijită.

Ca design, cel puţin în sezonul rece, se va purta foarte mult împletitura, dar şi efectul ”bubbles”, perlele şi ştrasurile.