Cum se poate reduce LDL sau colesterolul rău crescut

Iată câteva trucuri simple pentru a reduce colesterolul rău crescut!
  • Publicat:

Colesterolul rău sau LDL este o componentă a colesterolului total. LDL este de fapt o lipoproteină care transportă colesterolul către celule, ceea ce permite funcționarea normală a acestora. De asemenea, LDL este precursor pentru sinteza multor substanțe vitale pentru funcționarea organismului uman.

Așadar, LDL sau colesterolul „rău” este important pentru sănătate cu condiția ca valorile sale să se situeze la un anumit nivel. Valorile normale ale LDL sunt de maximum 100 de mg/dl. Atunci când valorile colesterolului LDL sunt crescute, există risc crescut de afecțiuni cradiovasculare. Practic, LDL contribuie la acumularea grăsimilor în vasele importante de sânge. Acest fenomen care presupune întărirea vaselor de sânge și astuparea lor se numește ateroscleroză. Aceasta crește riscul de infarct, accident vascular cerebral și de boală arterială coronariană.

Valorile LDL pot crește ca urmare a dietei bogate în grăsimi animale (carne roșie și lactate) și dulciuri concentrate, a obezității, sedentarismului și a anumitor tratamente medicamentoase. De asemenea, există și o componentă genetică, familială.

Cum se poate reduce colesterolul rău sau LDL

În primul rând, se recomandă consumul moderat de carne de porc, unt, ouă, brânză grasă, dulciuri și orice tip de fast food. Acestea sunt recunoscute pentru faptul că pot crește colesterolul rău.

Surse de grăsimi sănătoase se găsesc în pește cum ar fi sardinele, macroul sau somonul. Pentru a reduce colesterolul, se pot consuma și surse de grăsimi bune precum nucile și semințele de in.

Ca surse de proteine, se recomandă curcanul, iaurtul slab sau brânza slabă de vaci. Pentru a reduce colesterolul rău, ar trebui avută grijă la aportul de fibre. Surse de fibre care pot contribui la reducerea colesterolului sunt merele, perele, ovăzul și fasolea roșie.

Unii specialiști susțin că și praful de zer, cu multe proteine, poate reduce colesterolul. La fel mișcarea zilnică, eliminarea câtorva kilograme în plus de grăsime și donarea de sânge!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult