Dr. Victor Titirez, chirurg: când se operează un cancer de sân

Dr. Victor Titirez, medic specialist chirurgie oncologică, vine cu informații complete despre momentul când se operează un cancer de sân.

Chirurgia reprezintă o componentă importantă în managementul cancerului de sân. În funcție de tipul de cancer, dar și de stadiu, echipa multidisciplinară de medici stabiliește când se operează un cancer de sân.

Când se operează un cancer de sân: totul începe cu un diagnostic

La nivel global, se estimează că una din 8 femei va fi diagnosticată cu cancer de sân de-a lungul vieții. Printre factorii de risc, se numără vârsta înaintată, expunerea la estrogeni, o sarcină la vârstă înaintată, mutațiile genetice, expunerea la radiații, istoricul familial de cancer, densitatea mare a țesutului mamar, dar și stresul sau stilul de viață dezechilibrat.

Programele anuale de evaluare a sănătății sânilor, autopalparea, dar și investigațiile imagistice precum ecografia și mamografia fac posibilă depistarea precoce a unui cancer.

Orice suspiciune de leziune malignă trebuie confirmată de biopsie și tratată în cadrul echipei multidisciplinare de specialiști din care fac parte specialistul în imagistică, oncologul, chirurgul și radioterapeutul. Lor li se adaugă psihologul, medicul de familie și coach-ul pentru pacientele cu cancer mamar.

Ce trebuie să știe pacientele despre momentul operației în cancerul mamar

În cadrul protocolului de tratament al cancerului mamar, intervenția chirurgicală are un rol foarte important. Aceasta poate presupune extirparea tumorii mamare sau chiar a întregului sân afectat de cancer. Însă momentul când se operează un cancer de sân este decis de către echipa multidisciplinară, în funcție de fiecare caz în parte. Aceasta pentru că în multe cazuri, intervenția chirurgicală se face după aplicarea tratamentului medicamentos, neoadjuvant, care urmărește micșorarea tumorii.

La ora actuală, cancerul de sân are șanse mari de vindecare pe termen lung dacă este depistat cât mai la debut. De asemenea, protocoalele de tratament au evoluat foarte mult și țin cont de specificul fiecărui tip de tumoare, dar și de stadiile acesteia. În plus, pacientele pot beneficia la ora actuală de expertiza medicilor specializați în chirurgie oncologică.

Unul dintre medicii români care operează cu succes cancere de sân este și dr. Victor Titirez, medic specialist chirurgie oncologică, în cadrul Euroclinic Regina Maria.

Dr. Victor Titirez ne-a vorbit pe larg în interviul video realizat în cadrul campaniei „Stop cancer de sân!”, susținută de Roche și „Ce se întâmplă, doctore?”, despre momentul optim când se operează un cancer de sân.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Victor Titirez - Medic specialist Chirurgie generală
Dr. Victor Titirez este Medic specialist Chirurgie generală in cadrul Spitalelor Donna Medical și Regina Maria. Educație: 01 ianuarie 2021-prezent – Formator în Chirurgie Plastică 30 septembrie 2018: Examenul de calificare al Consiliului European de Chirurgie în domeniul sânului - Lille, ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic specialist Chirurgie generală
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Recomandări: