Aproximativ 3,5% dintre adulții americani dezvoltă anual tulburare de stres post-traumatic (PTSD) – o afecțiune care transformă frica în permanentă stare de alertă. De la veteranii de război la supraviețuitorii abuzului, milioane de oameni trăiesc zilnic cu o minte prinsă în „modul supraviețuire”. Dar psihoterapia, tratamentele moderne și sprijinul social pot reda controlul și liniștea celor care cred că nu se vor mai simți niciodată în siguranță.
Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) apare după ce o persoană trece printr-un eveniment extrem de stresant sau violent — precum un atac armat, un accident grav, o agresiune sau o experiență unui război. După șoc, corpul continuă să „alerteze” creierul că pericolul nu a trecut, chiar dacă realitatea spune altceva.
Specialiștii spun că PTSD-ul declanșează reacția biologică de luptă sau fugă, care rămâne blocată pe modul „activ”. Rezultatul? O inimă care bate repede, o minte care nu se poate opri și un somn care refuză să vină.
Deși fiecare persoană trăiește trauma diferit, medicii descriu patru mari categorii de simptome:
Retrăirea evenimentului – flashback-uri, coșmaruri, transpirații, palpitații.
Evitarea – refuzul de a merge în locurile legate de traumă, de a vorbi despre ce s-a întâmplat, de a simți.
Hiperactivitatea – iritabilitate, izbucniri de furie, dificultăți de concentrare, insomnie, comportamente riscante.
Schimbările emoționale și cognitive – sentimente de vinovăție, tristețe profundă, detașare, imagine de sine negativă.
La copii, semnele pot fi diferite: enurezis (udarea patului), regresie verbală, jocuri repetitive care reiau trauma sau comportamente distructive la școală.
Nu toți cei care trec printr-un eveniment traumatic dezvoltă tulburare de stres post-traumatic. Riscul este mai mare la persoanele cu antecedente de abuz, violență sau război, la cei fără sprijin emoțional sau la femei și persoane din comunități vulnerabile.
Factorii genetici și istoricul de sănătate mintală joacă și ei un rol.
Spre deosebire de bolile fizice, PTSD nu poate fi depistat prin analize de sânge sau RMN. Diagnosticul este stabilit de un psihiatru sau psiholog, pe baza unei evaluări detaliate. Pentru confirmare, pacientul trebuie să prezinte cel puțin:
un simptom de retrăire,
un simptom de evitare,
două simptome de hiperactivitate,
două simptome de natură emoțională sau cognitivă,
menținute mai mult de o lună.
Veștile bune sunt că PTSD poate fi tratat eficient, iar viața își poate recăpăta echilibrul.
Psihoterapia este metoda principală de tratament:
Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) ajută la schimbarea gândurilor și comportamentelor negative.
Terapia prin expunere permite reamintirea controlată a traumei pentru a diminua teama.
EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) folosește mișcările oculare pentru a „rescrie” modul în care creierul procesează amintirile dureroase.
Terapia de grup oferă sprijin și sentimentul că „nu ești singur în luptă”.
Medicația prescrisă de un medic psihiatru pot reduce anxietatea și tulburările de somn.
Deși nu toate traumele pot fi prevenite, putem cultiva reziliența – capacitatea de a ne ridica după lovituri emoționale. Sprijinul social, încrederea în sine și tehnicile de gestionare a stresului reduc riscul apariției PTSD.
După un eveniment traumatic, căutarea ajutorului cât mai devreme – prin terapie, sprijin de la familie sau grupuri de suport – poate împiedica transformarea unei reacții firești de frică într-o tulburare cronică.
Viața cu PTSD nu este o sentință. Cu tratament și sprijin, simptomele se pot ameliora semnificativ. Recuperarea este un drum, nu o cursă: cu pași mici, cu răbdare și cu ajutorul potrivit, creierul își poate recăpăta echilibrul.
Pentru cei care trăiesc cu PTSD, fiecare zi fără panică, fiecare noapte cu somn liniștit, este o victorie. Și, cel mai important, nu sunt singuri.
Sursă foto – Mint_Images / Envato